În data de
05.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 12.30, o patrulă a oprit pentru verificări, pe comunicația E70, pe raza localităţii Denta, un autovehicul înmatriculat în România, condus de un cetăţean român în care se aflau cinci cetăţeni străini.Cei cinci pasageri,
toţi bărbaţi, nu deţineau documente de identitate asupra lor, fapt pentru care
poliţiştii de frontieră i-au condus pe aceştia, împreună cu şoferul, la sediul
instituţiei pentru cercetări. Totodată, un echipaj medical le-a făcut triajul
epidemiologic, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În cadrul
verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii străini sunt
din Siria şi Irak, patru adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani şi un
minor de 13 ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia
în România şi că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu
ajutorul cetăţeanului român, acesta din urmă fiind reţinut pentru 24 de ore.
În cauză, se efectuează cercetări
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere
frauduloasă a frontierei de stat față de cei cinci cetăţeni străini şi de trafic de migranți
faţă de cetăţeanul român, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile
legale care se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu