Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 31 octombrie 2020

De la 1 noiembrie scad tarifele pentru terminarea apelurilor fixe

Începând cu data de 1 noiembrie 2020 intră în vigoare reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe impusă de ANCOM, noul tarif maxim fiind plafonat la 0,098 eurocenți/minut. Măsura de reglementare a Autoritățiise aplică acordurilor de interconectare cu operatorii de telefonie fixă cu putere semnificativă de piață, urmând să fie reflectată în prețul plătit de utilizatorii finali în funcție de politicile comerciale ale fiecărui operator.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe

Din1 noiembrie 2020, operatorii de telefonie fixă desemnați de ANCOM ca având putere semnificativă de piațăvor putea aplica un tarif de maxim 0,098 eurocenți/minut în cazul apelurilor naționale, apelurilor inițiate din Spațiul Economic European (SEE), precum și în cazul apelurilor inițiate din rețele din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare. Lista operatorilor de telefonie fixă cărora li se vor aplica măsurile de reglementare poate fi consultată aici, iar deciziile de reglementare emise de ANCOM sunt accesibile aici.

Determinarea noului tarif

Începând cu1 aprilie 2014, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe a fostplafonat de ANCOM la0,14 eurocenți/minutpe baza unui model de calculație a costurilor de tip LRIC pur, menit să asigure obiectivele de promovare a concurenţei, maximizare a beneficiilor consumatorilor şi stimulare a investiţiilor eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevăzute în Recomandarea 2009/396/CE.Scăderea tarifului până la 0,098 eurocenți/minut adoptată de ANCOM a fost determinată în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor utilizat anterior, precum și a costului capitalului.

Cadrul de reglementare

ReglementareaANCOM privind stabilirea tarifului maximde 0,098 eurocenți/minutpentru terminarea apelurilor la punctefixe a urmat procesul de consultare europeană, fiind comunicată în data de 3 august 2020Comisiei Europene, OAREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene. În urma validării, măsura poate intra în vigoare la 1 noiembrie 2020.

În prezent,Directiva (UE) 2018/1972 prevede instituirea de tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene, până cel târziu la 31 decembrie 2020. În acest sens, în perioada 25 august – 22 septembrie 2020, Comisia Europeană a publicat pentruconsultare publicăproiectul actului de implementare a eurotarifului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu