Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 20 octombrie 2020

28.901 acțiuni de control și amenzi în valoare de3.753.600 de lei aplicate de inspectorii de muncă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020


Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în săptămâna 12– 17 octombrie 2020, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2.638.600 de lei, din care 2.407.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost depistate 126 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, au fost aplicate1.723 de avertismente și au fost dispuse 3.791de măsuri de remediere a neconformităților constatate.

 

Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control sunt disponibile pe

site-ul Inspecției Muncii:

https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/29517464/RAPORTARE+RM+si+SSM++12-17+oct.2020.pdf/ab91c2cd-6fa8-42d3-8573-c676a54abd73

 

Acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 12 – 17 octombrie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 858 de sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 231.500 lei. Din 1753de angajatori controlați, au fost sancționați 617 și s-au dispus 1031 demăsuri de remediere a neconformităților.

 

”Odată cu intrarea în vigoare, la 20 mai 2020, a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a fost nominalizată, alături de alte instituții ale statului, ca autoritate învestită cu responsabilități suplimentare în ceea ce privește punerea în aplicare a prevederilor acestei legi. În scopul ducerii la îndeplinire a acestor atribuții, conducerea Inspecției Muncii a implementat,ca măsură imediată,adaptarea programului de lucru astfel încât activitatea de control să fie continuă. Se fac controale de zi, de noapte și în zilele de sfârșit de săptămână. Efortul inspectorilor de muncă este remarcabil, cu atât mai mult cu cât, în ciuda resurselor materiale și umane reduse, a riscurilor asumate la care se expun, aceștiaîși îndeplinesc, cu responsabilitate, atribuțiile ce le-au fost conferite prin Legea nr. 55/2020.” declară Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

 

Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii:

https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/29517464/Raportare+Legea+55+Sapt.12-17.10.2020.pdf/37fa476d-1fc7-4d1a-b4a2-63ff101d7da9


Serviciul Comunicare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu