Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 29 octombrie 2020

21 DE PERCHEZIȚII, LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC ȘI DEȚINERE DE DROGURI

În această dimineață, polițiști de combatere a criminalității organizate din Caraș-Severin și Timiș și polițiștii de frontieră ai Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în județele Caraș-Severin și Timiș, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. 

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul

2018, în orașul Moldova Nouă și în localitățile situate pe Clisura Dunării, ar fi acționat mai multe persoane, care s-ar fi ocupat cu distribuția de droguri de risc și de substanțe psihoactive.

Drogurile și substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv ar fi fost achiziționate din municipiul Timișoara și revândute, cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei, inclusiv în rândul elevilor de liceu.

În cauză există presupunerea rezonabilă că în rețeaua de distribuție de droguri ar fi fost atrași inclusiv minori.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, droguri de risc, sub formă de fragmente vegetale mărunțite, împachetate în folii de aluminiu (11 folii) sau păstrate în pungi și borcane, precum și tulpini și muguri de plante uscate, țigarete confecționate artizanal, obiecte folosite la prepararea și cântărirea drogurilor, telefoane mobile și peste 36.000 de țigarete, provenite din contrabandă.

Pe numele a 23 de persoane au fost emise mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi conduși, în cursul zilei, la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Caraș-Severin. 

Acțiunile au beneficiat de suportul tehnic și de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

La activitățile de astăzi participă polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din Caraș-Severin și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu