Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 24 octombrie 2020

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 24.10.2020

 Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

147.932 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Judeţ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 3936 -1*
2. Arad 4380 -122
3. Argeş 6424 -87
4. Bacău 7292- 108
5. Bihor 5280 -134
6. Bistriţa-Năsăud 2235 -79
7. Botoşani 2674 -127
8. Braşov 8580 -114
9. Brăila 3155 -30
10. Buzău 3546 -50
11. Caraş-Severin 2269 -29
12. Călăraşi 1393 -25
13. Cluj 7266 -340
14. Constanţa 4865 -126
15. Covasna 1894 -49
16. Dâmboviţa 5757 -120
17. Dolj 5218 -147
18. Galaţi 5799 -87
19. Giurgiu 1661 -25
20. Gorj 2640 -38
21. Harghita 2528 -99
22. Hunedoara 3683 -74
23. Ialomiţa 1878 -20
24. Iaşi 9291 -266
25. Ilfov 5328 -182
26. Maramureş 3522 -57
27. Mehedinţi 1914 -32
28. Mureş 4054 -190
29. Neamţ 5392 -112
30. Olt 3045 -64
31. Prahova 8724 -167
32. Satu Mare 1375 -40
33. Sălaj 1992 -93
34. Sibiu 4199 -112
35. Suceava 8557 -74
36. Teleorman 2725 -109
37. Timiş 7178 -296
38. Tulcea 1343 -26
39. Vaslui 4516 -80
40. Vâlcea 4234 -100
41. Vrancea 3234 -22
42. Mun. Bucureşti 30676 -708
43. - 141 -
TOTAL 205.793 -4.761

*Datele aferente judeţului Alba sunt în curs de actualizare

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor este următorul:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.009 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuţia pe judeţe a acestor cazuri o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEŢ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 28
2 ARAD 20
3 ARGEŞ 15
4 BACĂU 16
5 BIHOR 19
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 11
7 BOTOŞANI 42
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 54
10 BUZĂU 4
11 CĂLĂRAŞI 4
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 44
14 CONSTANŢA 14
15 COVASNA 4
16 DAMBOVIŢA 26
17 DOLJ 20
18 GALAŢI 19
19 GIURGIU 2
20 GORJ 2
21 HARGHITA 35
22 HUNEDOARA 9
23 IALOMIŢA 5
24 IAŞI 79
25 MARAMUREŞ 10
26 MEHEDINŢI 17
27 MUREŞ 12
28 NEAMŢ 27
29 OLT 17
30 PRAHOVA 29
31 SĂLAJ 2
32 SATU MARE 11
33 SIBIU 41
34 SUCEAVA 52
35 TELEORMAN 5
36 TIMIŞ 48
37 TULCEA 2
38 VALCEA 63
39 VASLUI 22
40 VRANCEA 6
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 157
42 ILFOV 13
TOTAL 1009

Până astăzi, 6.318 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 23.10.2020 (10:00) - 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbaţi şi 24 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.036.643 de teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.912 la cerere.

Pe teritoriul României, 37.650 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.178 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 51.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.849 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 971 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.889 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.082 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.851 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican şi Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID - 19 (Coronavirus) la nivel european şi global:

Până la data de 23 octombrie 2020, au fost raportate 5 528 320 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, şi Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI VINDECAŢI

Spania 1.026.281(+20.986) 34.521 (+155) 150.376 -
Franţa 999.043(+41.622) 34.210 (+162) 113.636 (+974)
Regatul Unit 810.467(+21.238) 44.347 (+189) 2.657 (+5)
Italia 465.726(+16.078) 36.968 (+136) 261.808 (+2.352)
Germania 403.291(+11.242) 9.954 (+49) 312.347 (+3.568)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALĂ‚ LA 23 OCTOMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI VINDECAŢI

41.771.932 (+472.631) 1.138.780 (+6.280) 28.552.420 (+202.879)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 22 octombrie - 23 octombrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel naţional sunt publicate pe coordonate diferite de timp şi procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanţe între datele zilnice publicate de state şi cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Biroul de presă al Guvernului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu