Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 22 august 2020

Precizări de presă privind modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Republicii Serbia

În continuarea precizărilor din data de 15 august 2020 privind modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Republicii Serbia în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara zilei de 20 august, autorităţile sârbe au publicat o nouă decizie pentru revizuirea condiţiilor de intrare şi tranzit în Republica Serbia, aplicabilă persoanelor care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord.

Conform noilor prevederi, începând cu data de
20 august a.c., tranzitul persoanelor care călătoresc din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără obligativitatea prezentării unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ persoanele care intră pe teritoriul Republicii Serbia dinspre unul dintre cele patru state menţionate anterior, dacă persoanele în cauză au fost doar în tranzit, pentru nu mai mult de 12 ore, pe teritoriul acestora.

Totodată, autorităţile sârbe au anunţat noi excepţii de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, începând cu data de 20 august a.c., în plus faţă de categoriile exceptate anterior, cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens, membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore, personalul feroviar, personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe, copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, şi personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi cel al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente, mai sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) şi următoarele categorii de persoane:

- lucrătorii transfrontalieri care deţin documente doveditoare valabile în acest sens;

- transportatorii care au ca destinaţie finală Republica Serbia sau care preiau marfă din acest stat;

- membrii echipajelor de transport rutier de persoane (autobuze de linie şi de transport internaţional de persoane), aflaţi fie în tranzit, fie având destinaţia finală sau opriri în Republica Serbia;

- personalul navigant al aeronavelor cu destinaţia Republica Serbia;

- personalul navelor fluviale care transportă marfă către un port sârb sau care se află în tranzit. În cazul navigaţiei în amonte, tranzitul fluvial pe căile navigabile internaţionale pe teritoriul Republicii Serbia este limitat, la maximum 90 de ore de la momentul intrării pe teritoriul Republicii Serbia pentru barje şi la 60 de ore pentru nave, iar în cazul navigaţiei în aval, tranzitul fluvial este limitat la 72 de ore pentru barje şi la 54 de ore pentru nave;

- convoaiele umanitare agreate pe cale diplomatică.

MAE reaminteşte că, în celelalte cazuri, intrarea cetăţenilor străini care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord în Republica Serbia se poate realiza doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării, în laboratoare acreditate la nivel naţional.

Lista statelor pentru care se aplică măsura obligativităţii prezentării testului molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-Cov-2 va fi actualizată periodic de Ministerul sârb al Sănătăţii. Totodată, informaţii detaliate, inclusiv deciziile adoptate de autorităţile sârbe în contextul pandemiei, sunt disponibile pe site-ul Guvernului Republicii Serbia https://www.srbija.gov.rs/ la secţiunea COVID-19.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: 00381113670361, 00381113670798 şi ale Consulatului General al României la Vârşeţ: 00381013831099; 00381013831199; 00381013831299, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Belgrad: 0038163319425 şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Vârşet: 00381644584833, respectiv al Consulatului General al României la Zajecar: 00381 692 799 651.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro, http://www.mae.ro/node/51927 şi https://belgrad.mae.ro/.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu