Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 28 august 2020

HOTĂRÂRE nr. 43 din 27.08.2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice

Cele mai importante prevederi ale acestei Hotărâri sunt:
- redeschiderea începând cu data de
1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
- limitarea la nivel național a programului de funcționare a teraselor între orele 06.00-24.00;
- creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis;
- actualizarea listei țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.


HOTĂRÂRE nr. 43 din 27.08.2020
 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice 
În considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) lit. (f), art. 8 și art. 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 1 din HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, luând în discuție propunerile formulate prin Hotărârea nr. 24 din 21.08.2020, a Grupului de suport tehnico - științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 8 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere prevederile OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul ale art. 20 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența 
Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta 

HOTĂRÂRE:

Art. 1 - (1) Se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. 
(2) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
 (3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. 
(4) Programul de lucru al operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00. (5) Operatorii economici menționați la alin. (1) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri. (6) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.
 Art. 2 - (1) Se aprobă deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
 (2) Se aprobă deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, doar pentru clienții cazați în hotel, în județele în care, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depășește pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
 (3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori. (4) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (3) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 3 - (1) Se aprobă desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
 (2) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă această localitate trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori. (3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. 
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (3) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020. 

Art. 4 – (1) Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.
 Art. 5 - Se menține măsura privind suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor. 
Art. 6 - În cuprinsul Hotărârii CNSU nr. 36 din 21.07.2020, la art. 3 lit. r) se introduce o nouă literă, lit. s), care va avea următorul cuprins : „s) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și urmează a-și relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România.”
Art. 7 - (1) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. 
(2) În condițiile alin. (1) organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. 
(3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activităților culturale prevăzute la alin. (1) dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
 (4) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităților culturale prevăzute la alin. (1), dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
 (5) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020. 

Art. 8 - În conformitate cu art. 4 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, se aprobă majorarea cantităților prevăzute în Anexa la OUG nr. 11/2020, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele cantități suplimentare: 200 de ventilatoare medicale, 200 de monitoare medicale, 800 de injectomate, 150 de filtre pentru izolete și camerele de izolare cu presiune negativă și 1.750.000 de măști de protecție de tip FFP2 și FFP3.
 Art. 9 - (1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.
Art. 10 - Se aprobă lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, propusă de INSP la data de 24.08.2020, prevăzută în anexa la prezenta hotărâre. 

Art. 11 - Rata de incidență a cazurilor aferente măsurilor prevăzute la art. 1, 2, 3, 7, se analizează săptămânal, la nivelul fiecărui județ și a fiecărei localități, din cadrul acestuia. 
Art. 12 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

 PRIM-MINISTRU

 LUDOVIC ORBAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu