Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 15 august 2020

ÎN ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ, POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI VOR FI LA DATORIE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR


În perioada 14-16 august, în contextul evenimentelor organizate în județul nostru, cu ocazia Sărbătorii religioase ,,Adormirea Maicii Domnului”, polițiști din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor desfășura misiuni specifice, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, atât în localități și stațiuni turistice, cât și pe drumurile publice, în zone aglomerate, în centre comerciale, piețe sau terase. În cele 3 zile, aproape 400 de polițiști cărășeni, din care 280 de ordine publică, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai celorlalte structuri, se vor afla la datorie și vor desfășura misiuni specifice, atât pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, cât și pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus a populației. 
Astfel, 80 polițiști rutieri, cu 65 de autospeciale de poliție și aparate radar, vor asigura prezența activă pe căile de acces spre lăcașurile de cult și stațiunile turistice, pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc crescut de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației rutiere și pietonale în orașe și pe principalele drumuri din județ. Această Sărbătoare, precum și toate celelalte sărbători, trebuie petrecute anul acesta, cu prudență, să se evite zonele aglomerate și să fie respectate, cu strictețe, măsurile de protecție dispuse de autorități, atât pentru protecția individuală, cât și pentru a-i proteja pe cei din jur și pentru a reuși împreună să limităm numărul de persoane infectate cu acest virus. Pentru a se bucura de timpul liber, de Sărbătoarea religioasă ,,Sfânta Maria” și de perioada următoare, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă, activități de verificare cu privire la respectarea 

 prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. În cazul în care veți face deplasări în diferite zone turistice, la iarbă verde, la Biserică sau în alte locuri publice, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți precauți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător, să fiți atenți la copiii care vă însoțesc și bineînțeles să purtați masca de protecție individuală și să păstrați distanțarea fizică, în locurile în care aceste măsuri sunt obligatorii. În cazul organizării și participării la diferite evenimente private, vă reamintim că în spațiile închise sunt permise doar cele la care participă maxim 20 de persoane, iar la cele în spații deschise trebuie să participe maxim 50 de persoane, în mod obligatoriu cu respectarea regulilor de distanțare fizică și protecție sanitară, pentru a nu intra sub incidența legii și a fi pasibili de sancțiuni. 

De asemenea, conducătorilor auto le transmitem următoarele sfaturi preventive: - Conduceți prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, mai ales pe fondul unui carosabil umed, având în vedere că în perioada următoare sunt anunțate precipitații sub formă de ploaie! - Asigurați-vă înaintea efectuării oricărei manevre! - Evitați depășirile riscante! - Respectați regimul legal de viteză! - Respectați indicațiile polițiștilor rutieri! - Nu conduceți vehicule dacă ați consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe psihoactive! - În cazul în care vă deplasați cu mijloace de transport în comun, vă rugăm să purtați corect masca de protecție individuală și să vă dezinfectați mâinile! 

Vă dorim să aveți Sărbători liniștite, fără evenimente neplăcute!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu