Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 25 august 2020

Burse de 1000 de lei/lună de la CNAIR pentru studenții UPT



Studenții Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara au oportunitatea de a obține burse de studii de 1000 de lei/lună din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Un protocol de colaborare în acest sens a fost semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, de către
doamna Mariana Ioniță, director general al CNAIR, și rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.
Protocolul proaspăt semnat presupune organizarea unor stagii de practică pentru studenții anilor III și IV de studiu din cadrul cu Facultății de Construcții din cadrul UPT cu structura regională, DRDP Timişoara. Studenții selectați vor primi burse de studii lunare în valoare de 1.000 de lei, vor lua parte la evenimentele publice de informare sau promovare cu privire la proiectele CNAIR, vor participa la dezvoltarea unor teme de cercetare în domeniul construcțiilor infrastructurii rutiere, se vor organiza în comun simpozioane și comunicări științifice etc.
Studenții care au absolvit anul II de studii vor prezenta la începutul anului universitar un dosar care să cuprindă următoarele acte: situația școlară după fiecare sesiune de examen (media anuală a notelor trebuie să fie minim 7,00); recomandare din partea facultății; o adresă de la facultate cu privire la structura anului universitar. Dosarele pentru obținerea burselor se depun la sediul CNAIR până la data de 1 noiembrie a fiecărui an. Solicitările vor fi analizate, până la data de 10 noiembrie a fiecărui an.
Ne dorim să atragem cât mai mulți tineri spre meseria de inginer, deci spre facultățile de profil, de inginerie în construcții, și noi de angajăm, pe lângă o bursă pe care le-o asigurăm studenților merituoși, să-i pregătim, atât pe șantiere, cât și în cadrul birourilor noastre, în managementul de proiecte. De altfel, dorim să introducem în curricula școlară și unele cursuri dedicate implementării proiectelor, cum ar fi cele legate de achizițiile publice, de management de proiect, astfel încât să formăm adevărați experți, care să poată intra din prima zi de la absolvirea facultății la noi. Noi avem foarte mare nevoie de ingineri”, a declarat doamna Mariana Ioniță, director general al CNAIR.
Noi anul acesta am avut chiar o creștere considerabilă a numărului de absolvenți de liceu care au optat pentru Facultatea de Construcții. Pe lângă aceasta, noi avem și Facultatea de Management în Producție și Transporturi, iar cursurile respective se pot susține și acolo. Din acest punct de vedere, Universitatea Politehnica Timișoara poate fi considerată partener al Guvernului și al CNAIR”, a precizat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
 Departament Comunicare si Imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu