Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 19 iunie 2020

Peste 130 de pompieri militari au intervenit in ultimele 24 de ore, pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorogice, in judetul Caras-Severin

In ultimele 24 de ore, pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorogice manifestate, in judetul Caras-Severin au intervenit peste 130 de pompieri militari din care 9 dislocati din judetul Dolj si cel putin 50 de pompieri voluntari.
Pe parcursul zilei au fost emise
4 avertizari hidrologice cod rosu, 1 avertizare meteorologica cod roșu si una cod portocaliu. Au fost transmise 6 mesaje prin RO-Alert și notificate autoritatile locale. 
Au fost semnalate evenimente (revarsari de ape, formari de torente /viituri), in aproape 30 de localitati. In urma acestor evenimente hidrometeorologice au fost inundate drumuri nationale/judetene/comunale, străzi, gradini, curti, beciuri si locuinte, au fost colmatate podețe și subtraversări. Au fost desfasurate misiuni de salvare/evacuare pentru 28 de persoane (in localitatile Otelu Rosu, Paltinis, Zavoi, Remetea Mare). 
Lucratorii CFR au actionat pentru repunerea in functiune a liniei ferate Resita-Caransebes (blocata cu aluviuni, copaci cazuti), iar cei de la drumuri nationale au intervenit pentru curățare sectoarelor de drum afectate (DN 57, 58, 58B, 68, E70, DN 6, DN 58 A). 
Pe unele sectoare de drum circulatia a fost intrerupta temporar de mai multe ori pe parcursul zilei. 
Pentru gestionarea situatiilor de urgenta fortele profesioniste carasene au intervenit cu 18 autospeciale si 16 motopompe de diferite tipuri si capacitati, la care se adauga mijloacele din dotarea autoritatilor publice locale si cele venite in sprijin de la ISU Dolj. 
La Remetea Poganici si Obreja reprezentantii SGA impreuna cu pompierii au inaltat malurile cursurilor de apa cu ajutorul sacilor de nisip pentru a proteja gospodariile din apropiere. Fortele de interventie sunt si la aceasta ora in teren si actioneaza in sprijinul comunitatilor afectate. De asemenea, au fost implicate si mai multe forte ale Politiei, Jandarmeriei, Salvamont si Unitatii Speciale de Aviatie Caransebes.
In judetul Caras-Severin se intervine in continuare pentru limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice, in localitatile Otelu Rosu, Caransebes, Voislova, Iaz, Dezesti, Zorlentu Mare, Remetea Poganici, Apadia. Localitatea Firliug este nealimentata cu energie electrica. Pentru raurile Timis si Bistra a fost emis un nou cod rosu hidrologic de inundatii, valabil pana la ora 12:00. Pe parcursul zilei de ieri s-a intervenit in aproximativ 130 de locatii din 31 de localitati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu