Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 30 iunie 2020

Calendarul admiterii 2020 la Universitatea Politehnica Timișoara


Potrivit metodologiei și calendarului admiterii 2020, la ciclul de licență, la Universitatea Politehnica Timișoara, înscrierile se fac în mod diferit, în funcție de domeniul de studiu ales și de tipul de concurs. Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2020-2021 se realizează online, folosind aplicația
dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/).
La concursul de admitere în Universitatea Politehnica Timișoara, se pot înscrie absolvenți de liceu din România cu diplomă de bacalaureat sau cu o diplomă echivalentă cu aceasta. Concursul este deschis oricărui cetățean al statelor membre ale Uniunii Europene, al statelor aparținând Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene, precum și cetățenilor români care au obținut diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta într-o țară din spațiul mai-sus menționat, în aceleași condiții ca și cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare. Pentru anul universitar 2020-2021 au fost alocate distinct 100 de locuri pentru candidații provenind de la licee din mediul rural. Candidații de etnie rromă pot participa la concurs pe locuri fără taxă, separate din totalul locurilor fără taxă pe universitate.
Pentru facultățile (domeniile) la care admiterea se face prin concurs cu probe de verificare a cunoștințelor (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), înscrierile se fac în perioada 6 - 16 iulie 2020. În cazul în care candidații optează pentru admiterea pe bază de portofoliu, rezultatele evaluării portofoliului se vor afișa în data de 17 iulie 2020, ora 10:00. Cei care se care se califică în această etapă vor merge mai departe, la proba de interviu. Cei care nu se califică, dar provin de la specializările matematică-informatică sau științele naturii, vor intra în concurs cu nota de la bacalaureat la matematică, informatică sau fizică (cea care îl avantajează mai mult pe candidat) sau se pot înscrie la facultățile care organizează concurs de dosare. Concursul de admitere va avea loc în zilele de 18 și 19 iulie 2020, iar rezultatele concursului se vor afișa în 20 iulie 2020, ora 10. După tre runde de confirmări succesive (în 20-22 iulie, 23-24 iulie și 25 iulie 2020), rezultatele finale se vor afișa în 25 iulie, ora 16:00.
Pentru facultățile (domeniile) la care admiterea se face prin concurs de dosare, înscrierea candidaților se face în perioada 6-18 iulie 2020, ora 13:00, concursul de dosare va avea loc în 18 iulie 2020, iar rezultatele se vor afișa în 20 iulie, ora 10:00. Și în acest caz, urmează trei runde de confirmări succesive (în 20-22 iulie, 23-24 iulie și 25 iulie 2020), rezultatele finale urmând să fie afișate în 25 iulie 2020, ora 16:00.
Pentru forma de învăţământ la distanţă (ID) şi învăţământ frecvenţă redusă (IFR), înscrierea candidaților a început deja și continuă până în 18 iulie 2020, concursul de dosare va avealoc în 18 iulie 2020, iar rezultatele se vor afișa în 20 iulie 2020, ora 10:00. Cele trei runde de confirmări succesive vor avea loc în aceleași condiții și la aceleași date ca și în cazurile precedente, rezultatele finale urmând să fie afișate în 25 iulie 2020, ora 16:00.
Confirmarea locului ocupat de un candidat, în cazul locurilor bugetate, se realizează prin depunerea diplomei de bacalaureat sau a adeverinței substitut de diplomă în original.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu