Omenirea a suportat, în decursul devenirii sale multe
necazuri. Unul dintre acestea este infecţia cu diverşi agenţi patogeni, din
care se evidenţiază epidemiile cu viruşi. Conform unor informaţii disponibile
în documentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Pregătirea locurilor de muncă
pentru COVID-19”, în ultimele două decenii ne confruntăm cu trei focare de
boală coronavirus: (1) SARS în 2002-2003 (SARSCoV-1), (2) MERS în 2012
(MERS-CoV) și (3) Covid-19 in 2019-2020 (SARS-CoV-2).
Potrivit informaţiilor diseminate prin intermediul Asociaţiei
Inginerilor de Instalaţii din România, membru al REHVA (Federaţia Europeană
pentru Încălzire, Ventilare şi Aer condiţionat) am identificat unele aspecte
care pot fi utile şi pubicului larg. Însă, cele mai multe din aceste informaţii
sunt valabile pentru cele mai bune dovezi și cunoștințe disponibile, dar în
multe
aspecte, informațiile despre virusul corona (SARS-CoV-2)
sunt atât de limitate sau nu există, încât
au fost utilizate date
anterioare, respectiv despre SARS-CoV-1 pentru recomandările de bune
practici. REHVA este exonerată de orice
răspundere pentru orice daune directe, indirecte, incidentale sau orice
alte daune care ar rezulta sau ar fi
legate de utilizarea informațiilor prezentate în acest document.
Căi de
transmitere. Pentru fiecare epidemie sunt foarte importante căile de
transmitere ale agentului infecțios. În ceea ce privește virusul corona
(SARS-CoV-2), ipoteza standard susține că următoarele două căi de transmisie
sunt dominante: prin picături mari (picături/particule emise atunci când persoana infectată strănută, tușește sau vorbește) și prin
contact de suprafață (mână-mână, mână-suprafață etc.).
Pe cale
aeriană există două mecanisme de expunere:
1. Transmisia de proximitate prin picături mari (>
10 microni), prin care picăturile infectate de mari
dimensiuni sunt eliberate și propulsate pe suprafețele la
distanțe de cel mult 1-2 m de persoana
emitentă. Picăturile se formează din tuse și strănut (strănutul formează de
obicei multe alte particule) şi conţin virusul, care are dimensiuni extrem de
mici: 80-160 nm (nanometri). Se remarcă faptul că o persoană care tuşeşte
elimină picături microscopice cu o viteză de aproximativ 10 m/s , ceea ce determină
deplasarea acestora prin aer la o distanţă de 1,5-2 metri., iar una care
strănută elimină astfel de picături cu o viteză de 50 m/s, ceea ce determină
deplasarea acestora prin aer la o distanţă de 6 metri! Din acest motiv,
distanţarea interumană la 2 metri, fără măsuri speciale de protecţie s-ar putea
să nu fie suficientă. Majoritatea acestor picături mari cad pe suprafețe și
obiecte din apropiere - cum ar fi mobila
și mesele. Oamenii ar putea contacta infecția prin atingerea acelor suprafețe
sau obiecte contaminate și apoi atingerea ochilor, nasului sau gurii. Dacă
oamenii stau la mai puțin de 1-2 metri de o persoană infectată, fără măsuri
speciale de protecţie pot contacta infecția direct respirând picăturile
rezultate din strănutul, tusea sau expirația persoanei infectate.
2. Transmiterea aeriană prin aerosoli. Acestea sunt
particule mici (transportate pe distanțe lungi. Acestea sunt, de asemenea,
generate de tuse, strănut și vorbire.
Aerosolii (nuclee sau reziduuri de picături) se formează din picături care se
evaporă (picăturile de 10 microni se evaporă în 0,2 milisecunde) și se usucă.
Dimensiunea unei particule de coronavirus fiind de 80-160 nanometri, rămâne
activă timp de mai multe ore sau chiar câteva zile (cu excepția cazului în care
se face o curățare specifică). SARS-CoV-2 rămâne activ până la 3 ore în aerul
interior și 2-3 zile pe suprafețele camerelor, în condițiile unui climat
interior obișnuit. Astfel de particule
mici de virus rămân în aer și pot parcurge distanțe lungi purtate de fluxurile
de aer în încăperi sau în tubulaturile de evacuare a aerului ale sistemelor de
ventilare. Transmisia aeriană a provocat infecții cu SARS-CoV-1 în trecut. În
cazul infecției cu boala coronavirus
(COVID-19), această cale de transmitere este probabilă, dar nu a fost
încă dovedită. De asemenea, nu există date sau studii raportate care să excludă
posibilitatea rutei aer-particulă. O indicație în acest sens: virusul
SARS-CoV-2 a fost identificat în filtrele ventilatoarelor din camerele unde
erau izolate persoanele infectate. Acest mecanism implică faptul că păstrarea
distanței de 1-2 m față de persoanele infectate ar putea să nu fie suficientă
și accentuarea procesului de ventilare este utilă întrucât diminuează
concentrația de virus din aer prin îndepărtarea mai multor particule.
Figura 1. OMS a raportat mecanisme de expunere a
picăturilor SARS-CoV-2 COVID-19 (culoare albastru închis). Culoarea albastru
deschis: mecanismul aerian care este cunoscut de la SARS-CoV-1 și alte gripe,
în prezent nu există dovezi raportate în mod special pentru SARS-CoV-2 (figura:
amabilitate Francesco Franchimon).
Calea de transmitere fecal - orală a infecțiilor cu
SARS-CoV-2 este implicit recunoscută de OMS, a se vedea informare tehnică a
acestora din 2 Martie 2020. În acest
document, este propusă, ca măsură de precauție, evacuarea vaselor de toaletă cu
capacul închis. În plus, ei sugerează evitarea scurgerilor uscate în podele
(sifoanele de pardoseală) și alte dispozitive sanitare prin adăugarea periodică
de apă (la fiecare 3 săptămâni în funcție de climă). Acest
lucru este în conformitate cu o observație în timpul
focarului SARS 2002-2003: conexiunile deschise cu sistemele de canalizare s-au
dovedit a fi o cale de transmitere într-o clădire de apartamente din Hong Kong
(Grădina Amoy). Se știe că evacuarea vaselor de toaletă creează particule care
conțin picături și reziduuri de picături atunci cand capacele sunt deschise.
Știm de semenea că virusurile SARS-CoV-2 au fost detectate în probe de scaun
(raportate în lucrările științifice recente și de autoritățile chineze). În
plus, un incident comparabil a fost raportat recent într-un complex de
apartamente (Casa Mei). Prin urmare, concluzia este că traseele fecal - orale
nu pot fi excluse din lista căilor de transmitere.
Ce se poate face?
Cea mai simplă şi la îndemână măsură este distanţarea
socială. Dacă oamenii stau izolaţi la domiciliu, fără contact cu alţi oameni,
virusul nu are cum să se transmită. Nu sunt suficient de bine cunoscute
infecţii virale ale animalelor de companie astfel încăt să determine infectarea
oamenilor, deşi acestea nu sunt complet eliminate.
Dacă este absolut necesar, oamenii pot ieşi din casă, cu
două condiţii: fie să respecte distanţa de minimum 2 metri între unul şi altul
(deşi s-a văzut mai sus că cea mai siguă distanţă este de 6 metri), fie să
poarte echipament individual de protecţie. Cea mai la îndemână situaţie este
purtarea măştilor de protecţie, care să protejeze gura şi nasul. Pe piaţă
există multe feluri de măşti, dar cele la care pot avea acces oamenii sunt
următoarele: măşti confcţionate artizanal din bumbac, măştile chirurgicale şi
măştile speciale, de FFP2 sau FFP3 (aşa numitele măşti N95 după normele
americane).
Din practică s-a observat următoarele efecte şi
comportamente ale diverselor tipuri de măşti:
Pentru situaţia în care se urmăreşte protecţia la
inhalarea virusului SARS-CoV-2, cu dimensiunea de de 80-160 nm, nicio mască nu
asigură protecţia, deoarece masca N95 reţine particule mai mari de 300 nm.
Norocul oamenilor este faptul că virusul, de cele mai multe ori este antrenat
în particule microscopice de apă, astfel încât acestea pot fi reţinute de
măşti. Astfel, sunt disponibile cercetări (sursa: AIIR) potrivit cărora din 100
de particule aflate în suspensie măştile reţin următoarele: masca artizanală
din bumbac reţine circa 66 particule, masca chirgicală 75, iar masca specială
99 de particule. Iată de ce este foarte importantă utilizarea măştilor în
condiţii de socializare a persoanelor. Situaţia se schimbă în situaţia în care
o persoană tuşeşte: masca din bumbac reţine 10 particule din 100, masca
chirurgicală reţine 50, iar masca specială reţine 70 de particule din 100. Din
acest motiv se recomandă purtarea măştilor, deoarece asigură protecţie atât
pentru persoanele care emit viruşi cât şi (mai ales) persoanelor susceptibile
de a se infecta, din proximitatea altora.
Din practică a rezultat întrebarea: măştile pot fi
reutilizate, mai ales în condiţii de lipsă pe piaţă? Răspunsul la întrebare
este (încă) controversat. Unii recomandă spălarea şi călcarea acestora, dar
după alte cercetări se pare că această intervenţie asupra măştilor le reduce
eficacitatea cu circa 30-40% datorită înfundării stratului filtrant. Din acest
motiv cea mai bună soluţie este utilizarea unor măşti de unică folosinţă,
printr-un efort susţinut din partea autorităţilor. Totuşi, în condiţii de limită,
există posibilitatea de a reutiliza măştile prin simpla lor depozitare într-un
spaţiu cât mai septic timp de 72 de ore, dar minimum 48 ore, dând astfel timp
virusului să dispară în mod natural.
În ceea ce priveşte ventilaţia în clădiri, recomandarea
este aceea de a se asigura un debit mărit de aer proaspăt în clădiri. Dacă nu
există o instalaţie de ventilare mecanică în clădire cea mai eficientă metodă
este deschiderea largă a ferestrelor, cel puţin 15 minute la fiecare oră, atunci când se intră în încăpere (mai ales
atunci când încăperea era ocupată de alții în prealabil), chiar cu preţul unui
eventual disconfort termic. Ferestrele deschise în toalete cu ventilare
necontrolată sau sisteme mecanice de evacuare, pot provoca un flux de aer contaminat de la toaletă către
alte încăperi, ceea ce implică faptul că ventilarea începe să funcționeze în
sens invers. Astfel, trebuie evitate deschiderea ferestrelor din toalete. Dacă
nu există o ventilare de evacuare adecvată din
toalete și nu se
poate evita deschiderea geamurilor, este important să se mențină
ferestrele deschise și în alte spații, pentru a realiza fluxuri încrucișate în
clădire, mai ales în clădirile publice.
Utilizarea umidficării și aerul condiționat nu au niciun
efect practic.
Umiditatea relativă (UR) și temperatura contribuie la
transmiterea virusului în interior și influențează rezistența virusului,
formarea nucleosolilor și sensibilitatea membranelor mucoase ale ocupanților.
Transmiterea unor virusuri în clădiri poate fi limitată prin schimbarea
temperaturii aerului și a nivelului de umiditate. În cazul COVID-19, aceasta nu
este, din păcate, o opțiune, deoarece coronavirusurile sunt rezistente la
schimbările de mediu și sunt sensibile doar pentru o umiditate relativă foarte
mare peste 80% și o temperatură peste 30°C, valori care nu sunt accesibile și
acceptabile în clădiri din alte motive (de exemplu, confort termic și creșterea
microbiană). SARS-CoV-2 s-a dovedid foarte stabil timp de 14 zile la o
temperatură de 4°C; au fost necesare 37°C timp de o zi și 56°C timp 30 de
minute pentru ca virusul
să nu mai
fie activ. Stabilitatea (viabilitatea) SARS-CoV-2
a fost testată
la temperatura interioară tipică de 21-23 ℃ și umiditate relativă de 65%, cu
o stabilitate a virusului foarte ridicată la acestă umiditate relativă.
Împreună cu dovezile anterioare asupra MERS-CoV, este bine documentat faptul că
umidificarea de până la 65% poate avea un efect foarte limitat sau chiar deloc
asupra stabilității virusului SARS-CoV-2. Prin urmare, dovezile nu susțin că
umiditatea relativă moderată (UR 40-60%) va fi benefică în reducerea
viabilității SARS-CoV-2, astfel umidificarea NU este o metodă pentru a reduce
viabilitatea SARS-CoV-2.
Din acest motiv se preferă în clădiri medii reci şi
uscate, cu multă lumină naturală, care conţine radiaţie ultravioletă (UV). De
fapt, iradierea suprafeţelor interioare cu UV poate constitui o metodă în sine
pentru reducerea cantităţii de viruşi în clădiri, însă necesită lămpi şi
instalaţii speciale. De altfel, eficacitatea UV se reduce dacă umiditatea este
mare în interiorul clădirilor. Dacă există posibilitatea tratărilor
interiorului clădirii cu temperaturide peste 30 grade Celsius şi umidităţi care
să depăşeacă 50% (evident, în lipsa ocupanţilor) s-ar putea reduce cantitatea
de viruşi în acestea.
Alte măsuri la îndemâna ocupanţilor clădirilor:
-dezinfectarea surafeţelor cu alcool de min. 70%, timp de
minimum 5 minute, sau cu biocide pe bază de clor;
- deschideţi ferestrele minim 15 minute la fiecare oră;
- utilizaţi măşti şi ochelari de uz sanitar;
- ventilarea clădirilor cu aer proaspăt;
- renunţarea la schimbătoarele de căldură din
instalaţiile de ventilare, deoarece pot contribui la contaminarea aerului
proaspăt introdus din exterior;
- se pot utiliza inslaţii (aparate) de purificare a
aerului din încăperi, dar numai cele prezăzute cu filtre HEPA.
- menţineţi ventilarea mecanică în clădiri, la debit
redus, chiar în lipsa ocupanţilor;
- instruiți utilizatorii clădirii să evacueze vasele de
toaletă cu capacul închis;
- comutați centralele de tratare a aerului cu cheson de
recirculare, la 100% aer din exterior;
- opriți ventilo-convectoarele sau programați-le astfel
încât ventilatoarele să funcționeze continuu.
Notă. Acest articol este bazat pe cunoştinţe şi cercetări
provizorii, iar concluziile sale se pot schimba în funcţie de noile contribuţii
în domeniu.
Concluzie: VOM TRECE ŞI PESTE ASTA!
Ing.
Doru Cristian Bratu
Membru AIIR
Bibliografie:
- Acest document se bazează parțial pe un studiu al
literaturii de specialitate, pe documentele științifice și pe alte documente
conform listei bibliografice:
https://www.rehva.eu/fileadmin/user_upload/REHVA_COVID-
19_guidance_document_Bibliography.pdf
- curs AIIR, webinar online, "Pregătirea
instalaţiilor HVAC din clădirile civile pentru contracararea infecţiilor cu
COVID-19", prof. dr. ing. Cătălin Lungu, dr. ing. Ilinca Năstase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu