Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 23 aprilie 2020

A fost emis ordinul de ministru privind instrucţiunea de organizare a procesului educaţional pe perioada suspendării cursurilor

A fost emis ordinul de ministru privind instrucţiunile pentru crearea şi /sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line.

Documentul precizează măsuri specifice pentru desfăşurarea procesului de învăţare on-line din învăţământul preuniversitar.


Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor o colecţie de resurse necesare continuării învăţării în mediul on-line. În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învăţare şi resurse educaţionale deschise, inclusiv tutoriale şi alte materiale de învăţare destinate formării şi susţinerii cadrelor didactice.

Prezenţa online la cursuri a elevilor şi a cadrelor didactice va fi monitorizată de unităţile de învăţământ, iar toate informaţiile relevante pentru susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice şi al unităţilor de învăţământ la resurse pentru învăţarea on-line.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate decide, în cazuri justificate, şi pe baza unor instrucţiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucţiuni se specifică şi responsabilităţile inspectoratelor şcolare, ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor şi părinţilor.

Inspectoratele şcolare în colaborare cu unităţile de învăţământ şi cu autorităţile locale vor identifica soluţii pentru asigurarea echipamentelor informatice şi a conectării la internet a unităţilor de învăţământ. Toate datele privind desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În cadrul instrucţiunii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, unităţile de învăţământ vor verifica şi monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activităţile suport pentru învăţarea on-line. Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaţionale, iar împreună cu învăţătorii, profesorii diriginţi şi cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activităţi de învăţare on-line pentru fiecare disciplină de studiu.

Documentul elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prevede şi o serie de activităţi pe care cadrele didactice trebuie să le desfăşoare în cazul suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ.

Instrucţiunea pentru crearea şi/ sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line mai prevede şi faptul că la reluarea activităţii de predare-învăţare-evaluare în unităţile de învăţământ, activitatea suport pentru învăţarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.

Unităţile de învăţământ vor realiza planuri de recuperare şi planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activităţile de învăţare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.

COMUNICAT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu