Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 31 ianuarie 2019

Completări aduse' Programului pentru şcoli' al României

În Şedinţa de Guvern din data de 30 ianuarie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023, pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 şi pentru aprobarea procedurii privind colaborarea şi distribuirea de responsabilităţi între consiliile judeţene şi consiliile locale.


Modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 se impune în urma modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 55/2018 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene. 

Prin această modificare se urmăreşte clarificarea modului de implementare la nivel local a Programului pentru şcoli al României, de către consiliile judeţene şi/sau consiliile locale, precum şi stabilirea unei proceduri de colaborare între aceste autorităţi.

Principalele modificări aduse de acest act normativ vizează următoarele:

- Stabilirea autorităţilor competente, respectiv consiliile judeţene şi/ sau locale, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 55/2018;

- Aprobarea unei proceduri privind colaborarea şi distribuirea de responsabilităţi între consiliile judeţene şi consiliile locale înainte de demararea Programului pentru şcoli al României, în ceea ce priveşte organizarea de proceduri de atribuire a contractelor/ acordurilor cadru de furnizare a produselor, conform prevederilor Legii nr. 55/2018;

- Introducerea unor prevederi prin care să se reglementeze posibilitatea aplicării de sancţiuni de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în situaţia în care o autoritate competentă la nivel local prevăzută nu respectă obligaţiile prevăzute în cadrul Programului pentru şcoli al României.

COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu