Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 20 februarie 2016

Raport privind activitatea desfăşurată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, în anul 2015

C.J.P.C. CARAŞ-SEVERIN ca şi organ al administraţiei publice locale, fără personalitate juridică, asigură realizarea în plan local a politicii Guvemului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.
Obiectivele cuprinse în Planul de acţiune pe acest an au fost şi vor fi realizate prin derularea unor tematici de control transmise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin Programele trimestriale de control pe cele trei domenii : alimentar, nealimentar şi prestări servicii, prin iniţierea de către instituţie a unor acţiuni proprii de verificare a pieţei produselor şi serviciilor, prin tematici de control dispuse de conducerea Instituţiei Prefectului, prin realizarea acţiunilor cuprinse în Programul de activitate al Consiliului Judeţean Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor şi prin acţiunile de control comune realizate în colaborare cu alte instituţii ale administraţiei publice locale.

v                 SINTEZA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ÎN ANUL  2015
Concret, indicatorii de performanţă pentru anul 2015  au fost îndepliniţi după cum urmează:
- Au fost organizate 2444 acţiuni de control, grupate pe următoarele domenii de activitate:
·                       Produse alimentare -1193
·                       Produse nealimentare - 621
·                       Produse financiare - 10
·                       Servicii alimentare - 288
·                       Servicii nealimentare - 309
·                       Servicii financiare - 23
- Aceste  2444 acţiuni de control desfăşurate au fost finalizate prin încheierea următoarelor documente de control:
- PVCC-uri - 1269
- PVC-uri  - 1153;
- PVP-uri  - 22.

- Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 779.800 lei, iar valoarea  amenzilor încasate operativ  este de  310.100 lei.

- Au fost oprite temporar de la comercializare produse neconforme în valoare de  182.683 lei.
- Au fost oprite definitiv de la comercializare şi distruse produse neconforme în valoare de 8.938 lei.

- In anul 2015   au fost înregistrate   479 de reclamaţii, grupate pe următoarele domenii de activitate:
·                       Produse alimentare -56
·                       Produse nealimentare - 100
·                       Produse financiare - 5
·                       Servicii alimentare - 36
·                       Servicii nealimentare - 240
·                       Servicii financiare - 42
Ca urmare a soluţionării pozitive a reclamaţiilor a fost restituită consumatorilor suma de 19.812 lei.

- Toate aceste acţiuni au fost realizate cu un numar mediu de 9 angajaţi, din care 8 comisari.

În timpul acţiunilor de control desfăşurate au fost constate în principal abateri privind:
1.informarea consumatorilor, etichetarea, afişarea preţului
2.comercializarea de produse cu termen de valabilitate depăşit
3.mijloace de măsură neverificate metrologic
4.lipsa autorizaţiilor de funcţionare, prestarea de servicii în condiţii neconforme legislaţiei în vigoare, etc.
5.Nerespectarea prevederilor legii nr. 349/2002, actualizată, pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi a legii nr. 363/2007, actualizată, privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor

Informarea, consilierea si educarea consumatorilor, s-a concretizat prin:
- Asigurarea de consultanţă juridică şi de specialitate consumatorilor la sediul C.J.P.C. Caraş-Severin şi în reţeaua comercială.
- au fost organizate, în anul 2015, 99 acţiuni de informare şi educare a consumatorilor prin note informative, articole în presa locală, comunicate de presă, emisiuni de informare şi interviuri la posturile locale radio şi TV şi acţiuni de consiliere în şcoli .

2. SITUAŢIA PRIVIND ACTIVITATILE IN DERULARE

Programul pentru anul 2015 cuprinde următoarele obiective generale:
- Creşterea transparenţei activităţii instituţiei în ceea ce priveşte procesul aplicării programelor, inclusiv prin accesul neîngrădit la informaţii de interes public. Am avut în vedere aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2002 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi H.G. nr. 1723/2004 privind unele masuri de combatere a birocratiei. In ceea ce priveste aplicarea H.G. nr. 1723/2004 s-a întocmit un program propriu de acţiuni şi lunar se raportează la Instituţia Prefectului stadiul realizării măsurilor stabilite, iar privind Legea 544/2002 nu au fost înregistrate cereri.
- Aplicarea Codului de conduită a funcţionarilor publici pentru a se evita orice comportament care contravine legii şi dăunează imaginii instituţiei (privind această problemă se raportează lunar la A.N.P.C. Direcţia Economică şi Resurse Umane şi la Instituţia Prefectului). Periodic, în şedinţele săptămânale, organizate cu comisarii, s-a insistat ţi se insistă cu privire la conduita angajaţilor în acţiunile de control şi în relaţiile cu publicul conform Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici.
- Dezvoltarea cadrului instituţional în domeniul protecţiei consumatorilor prin:
1.încheierea de protocoale de colaborare cu alte instituţii ale administraţiei publice locale: Direcţia Sanitar-Veterinară şi Siguranţa Alimentului Caraş-Severin şi Autoritatea de Sănătate Publică Caraş-Severin (aici uzăm de prevederile Protocolului încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Apelor şi A.N.P.C.), cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Caraş-Severin, Garda Financiară şi Vama Reşiţa.
2.participarea angajaţilor instituţiei la cursurile de perfecţionare profesională
- Întărirea sistemului de supraveghere a pieţei prin aplicarea efectivă a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor. Am avut în vedere pentru realizarea acestui obiectiv:
·  verificarea activă şi reactivă a pieţei produselor şi serviciilor în scopul  depistării şi retragerii de pe piaţa a produselor şi serviciilor, care în condiţii previzibile de utilizare prezintă risc pentru consumatori.
·  verificarea conformităţii produselor sau serviciilor cu cerinţele declarate sau impuse de producător.
·  desfăşurarea de acţiuni de control pentru protejarea drepturilor şi intereselor economice ale consumatorilor.
·  soluţionarea reclamatiilor şi sesizarilor consumatorilor.
·  colaborarea cu celelalte instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor în vederea organizării unor acţiuni comune de control (Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentului, Autoritatea de Sănătate Publică, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Garda Financiară, Vama Reşiţa, Serviciul Judeţean de Metrologie Legală, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Corpul de Control al primariilor, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin). În anul 2015 au fost efectuate 94 acţiuni de control în colaborare cu alte instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor.
·  realizarea de acţiuni specifice de control în conformitate cu prevederile O.U.G. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România. In anul 2015  au fost efectuate un număr total de 29 acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu metale preţioase în urma cărora  s-au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum de 18000 lei şi au fost confiscate bijuterii în cantitate de 11,88 grame şi valoare de 2007,72 lei.

  1. PROBLEME ÎNTÂMPINATE ÎN DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR
INSTITUŢIEI

Considerăm că activitatea instituţiei ar înregistra un plus de eficienţa în condiţiile în care instituţia ar mai fi dotată cu un autoturism şi s-ar suplimenta statul de funcţii cu 4 posturi:
·         2 posturi de comisari;
·         1 post secretariat;
·         1 post consilier juridic;

4. SARCINI TRASATE INSTITUŢIEI DE STRUCTURILE IERARHIC SUPERIOARE,
CĂILE DE ACŢIUNE ÎN VEDEREA ADUCERII LA  ÎNDEPLINIRE

Politica de protecţie a consumatorilor pentru perioada 2012-2016 se fundamentează pe urmatoarele obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piaţă:
1. realizarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor;
2. aplicarea efectivă a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor;
3. întărirea activităţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor.
Strategia, prin obiectivele şi priorităţile sale, urmăreşte realizarea unei protecţii a consumatorilor în România asemănătoare cu cea existentă în statele membre ale Uniunii Europene, incluzând securitatea, interesele economice, informarea şi educarea consumatorilor, precum şi promovarea organizaţiilor de consumatori pentru dezvoltarea unui rol activ în realizarea politicii de protecţie a consumatorilor.
O atenţie deosebită a fost acordată desfăşurării controalelor în anul 2015 cuprinse în Programul de acţiuni pentru anul 2015 transmis trimestrial de către ANPC Bucureşti, respectiv:
     a) Produse alimentare – 33 de tematici de control:
1.   Verificarea modului de derulare a Programului Guvernamental lapte-corn-măr 2014 – 2015 - permanent;
2.   Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a pâinii- permanent
3.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor tradiţionale
4.   Verificarea modului de respectare a prevederilor legale la indicarea preţurilor la comercializarea produselor alimentare
5.   Verificarea modului de încadrare în data durabilitătii minimale, respectiv data limită de consum ( produse perisabile din punct de vedere microbiologic) a produselor alimentare existente la comercializare;
6.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea şi calitatea orezului
7.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea băuturilor spirtoase
8.   Verificarea modului de respectare a prevederilor legale la comercializarea berii
9.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea peştelui şi a conservelor de peşte
10.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale
11.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale
12.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor alimentare ecologice
13.  Verificarea modului de respectare a prevederilor legale la indicarea preţurilor la comercializarea produselor alimentare
14.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a suplimentelor alimentare
15.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a ciocolatei şi produselor pe bază de cacao
16.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a apelor minerale
17.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a îngheţatei
18.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor alimentare uşor perisabile în mediul rural
19.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a sucurilor din fructe şi a băuturilor răcoritoare
20.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a legumelor şi fructelor
21.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a pastei de tomate
22.  Verificarea respectării prevederilor legale privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate a produselor alimentare comercializate sub formă congelată (inclusiv îngheţată)
23.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea mierii
24.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea mierii
25.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea gemurilor, jeleurilor(X) şi marmeladelor de fructe, precum şi piureului de castane îndulcit, destinate consumului uman
26.  Verificarea modului de derulare a Programului Guvernamental lapte-corn-măr 2015 – 2016- permanent ;
27.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea , conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a  laptelui de consum, a produselor lactate, lapte conservat, parţial sau integral deshidratat, lapte pentru cafea
28.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare în chioşcurile de incintă şcolară şi din vecinătatea şcolilor
29.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor de post
30.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor din carne
31.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea , conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a  produselor specifice sărbătorilor de iarnă
32.  Verificarea respectării prevederilor legale privind legalitatea funcţionării (orar de funcţionare, denumire firmă, autorizaţii de funcţionare)
33.  Verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor în magazine la produsele alimentare şi nealimentare

     b) Produse nealimentare – 29 de tematici de control:
1.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul vânzărilor de soldare, promoţionale şi dupa caz vânzarea de lichidare
2.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul vânzărilor de soldare
3.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea obiectelor din metale preţioase, inclusiv mărţişoarelor, cu sau fără pietre preţioase şi gablonţurilor
4.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea florilor, plantelor de apartament si de gradina, ornamentelor florale si a altor materiale destinate intretinerii acestora
5.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor cosmetice
6.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor second-hand
7.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea bijuteriilor 
8.   Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor privind siguranţa jucăriilor
9.    Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea ochelarilor şi ochelarilor de soare 
10.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea anvelopelor second hand
11.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la  comercializarea  echipamentelor electrice de uz casnic 
12.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la  comercializarea  produselor cosmetice 
13.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea  produselor pentru pescuit
14.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea brichetelor
15.  Respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor IT
16.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea materialelor de construcţii
17.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea mobilei
18.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cazul promoţiilor de rechizite şi uniforme şcolare
19.  Verificarea modului de comercializare, denumire, marcare şi etichetare produse textile
20.  Verificarea respectării prevederilor legale privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
21.  Verificarea respectării prevederilor legale privind buteliile GPL tip aragaz.
22.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea pneurilor noi
23.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea lichidului antigel şi lichidului de spălare parbrize
24.  Verificarea respectării a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv la comerțul online
25.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte
26.  Verificarea respectării prevederilor legale privind comercializarea ghirlandelor şi ornamentelor luminoase
27.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea lumânărilor de decor
28.  Verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor în magazine la produsele alimentare şi nealimentare
29.  Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea bijuteriilor din metale şi pietre preţioase
30.   
                 c) Prestări servicii – 19 de tematici de control:

1.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la patinoare
2.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor  în unităţile de cazare turistică şi de alimentaţie publică aferente
3.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la patinoare
4.      Verificarea respectării drepturilor consumatorilor la prestarea  serviciilor de pompe funebre
5.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor  la service-urile auto cu identificarea pieselor auto contrafăcute.
6.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în vulcanizările auto
7.      Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la spălătoriile auto
8.      Verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unitătile de alimentatie publică din incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, precum şi în zonele de agrement, parcuri de distracţie, debarcadere, etc.
9.      Respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, unităţilor de închiriere echipamente de agrement, în parcurile de distracţie, debarcadere etc.
10.  Verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unitătile de alimentatie publică, inclusiv din mediul rural
11.  Respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor  de cazare
12.  Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul vânzărilor de soldare, promoţionale
13.  Verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unitătile de alimentatie publică, inclusiv din mediul rural
14.  Verificarea respectării drepturilor consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit (cazare, mod de îngrijire)
15.  Verificarea conformităţii alimentelor, respectarea reţetelor, a meniului şi modul de informarea consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit
16.  Verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unitătile de alimentatie publică, inclusiv din mediul rural
17.  Verificarea respectării prevederilor legale în activitatea de service auto
18.  Verificarea respectării prevederilor legale la prestarea serviciilor de taximetrie
19.  Verificarea respectării prevederilor legale la prestarea serviciilor de cazare şi alimentaţie publică în staţiunea Băile Herculane

Modul de îndeplinire a sarcinilor trasate este prezentat pe larg în capitolul nr. 5 Concluzii privind activitatea desfăşurată.

5. CONCLUZII PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ

Astfel, în anul 2015  CJPC Caraş-Severin a acordat o mare atenţie acţiunilor tematice de control transmise de ANPC, acţiunilor de supraveghere activă şi reactivă a pieţei produselor şi serviciilor şi celor destinate cercetării reclamaţiilor, având în acest an următorii indicatori de performanţă:
3.      număr de acţiuni de control : 2444
4.      număr de procese verbale de constatare contravenţie : 1269
5.      număr de procese verbale de constatare : 1153
6.      număr de procese verbale de prelevare : 22
7.      valoarea totală a amenzilor aplicate :    779.800 lei
8.      valoare amenzi încasate operativ:   310.100  lei
9.      valoarea produselor neconforme oprite temporar de la comercializare :  182.683 lei
10.  valoarea produselor neconforme oprite definitiv de la comercializare :  8.938 lei
11.  număr de reclamaţii înregistrate :    479
12.  număr mediu de comisari:  8.
,
COMISAR ŞEF ADJUNCT REGIUNEA VEST (TIMIŞ)
Ing.
SCOROBETE ISABELLE

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu