Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 27 februarie 2016

Concluzii preliminare ale Corpului de control al premierului, în legătură cu situația copiilor cu afecțiuni grave, transferați transferați la Spitalul ”Maria Sklodowska Curie”

Corpul de control al primului-ministru a efectuat, în perioada 18-26 februarie 2016, verificări în legătură cu situația copiilor cu afecțiuni grave, transferați de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.
Concluziile preliminare ale acțiunii de verificare în Argeș arată că există probleme de ordin administrativ, cel puțin la Spitalul de Pediatrie Pitești, care a raportat constant, din ianuarie anul trecut și pană în februarie 2016, că nu există infecții nosocomiale în spital, deși nu s-a efectuat nici o analiză.

Potrivit Corpului de control al premierului,  în perioada 24.02.2016 - 25.02.2016 au mai fost internați la Spitalul de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” un număr de 4 copii, cu vârste între 4 luni și 1 an și 4 luni, cu afecțiuni grave ale aparatului digestiv, pentru care a fost efectuat testul rapid Escherichia Coli enterohemoragic verotoxină 1 și 2, rezultatul fiind pozitiv.
La data de 26.02.2016 la Spitalul de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” erau internați un număr de 9 copii, dintre care unul la Secția Anestezie și Terapie Intensivă, 6 la Secția Nefrologie și 2 la Secția de Gastroenterologie.
Spitalul de Pediatrie Pitești nu a avut încadrat un medic epidemiolog care să coordoneze activitatea Serviciului de Supraveghere și Control al infecțiilor nosocomiale. În perioada 01.01.2015 – 16.02.2016, reprezentanții Spitalului de Pediatrie Pitești au consemnat în Registrul de infecții nosocomiale, lunar, faptul că nu a fost identificată nici o infecție nosocomială, deși în perioada de referință au fost recoltate probe de autocontrol doar în 3 zile, respectiv în din lunile februarie și martie 2015, și într-o zi din luna februarie 2016, după internarea mai multor copii cu afecțiuni și după decesul a 3 dintre aceștia.
            Până la data redactării notei de informare a Corpului de control al primului-ministru, din 25 februarie, privind verificările efectuate, entitățile verificate au răspuns parțial solicitărilor acestei instituții.
De aceea, acțiunea de documentare va continua până la obținerea tuturor datelor necesare formulării unor concluzii fundamentate cu privire la modalitatea de acordare a tratamentului medical copiilor transferați cu afecțiuni grave de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, precum și cu privire la modalitatea în care entitățile publice competente au investigat și stabilit cauzele îmbolnăvirii acestora.
Verificările vor fi efectuate în colaborare cu Corpul de control al ministrului Sănătății, în vederea clarificării următoarelor aspecte:
Care au fost măsurile (analize, diagnostic, internare etc.) luate de personalul medical din cadrul Spitalul de Pediatrie Pitești și Spitalul Județean de Urgență Pitești-Argeș cu privire la cazurile copiilor diagnosticați cu patologie digestivă.
Cauzele care au provocat apariția patologiilor digestive la copiii din județul Argeș;
Cauzele care au provocat decesul copiilor din județul Argeș transferați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.
Existența unor infecții nosocomiale la spitalele din județul Argeș.

Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu