În cadrul acţiunilor de control desfăşurate de inspectorii de muncă în cursul lunii iulie
2014, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin a aplicat amenzi în valoare de
198.000 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 124 agenţi economici, aplicându-se amenzi în valoare de 128.000 lei.Au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale din care cu
avertisment 22, iar cu amendă 16.Pentru 3 angajatori au fost înaintate organelor competente trei denunţuri penale.La doi dintre aceştia prestau activitate 20, respectiv 55 persoane fără a avea întocmite forme legale de angajare, iar celălalt angajator a încălcat normele legale referitoare la timpul de lucru pentru minori.În cursul lunii iulie au fost depistate 85 persoane care lucrau la negru.
În urma controalelor s-au constatat 108 deficienţe pentru care s-au trasat tot atâtea măsuri
pentru remedierea acestora.Dintre deficienţele constatate amintim: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, nerespectarea termenelor legale de transmitere a datelor în baza electronică constituită la nivel naţional - Revisal, nerespectarea timpului de muncă şi de odihnă, neplata sporului pentru orele de noapte.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlaţi 98 agenţi economici şi s-au
aplicat amenzi în valoare de 70.000 lei.S-au constatat 157 deficienţe trasându-se măsuri ferme de remediere a acestora.Deficienţele constatate se referă la autorizarea exercitării meseriilor şi profesiilor, autorizarea funcţionării instalaţiilor de ridicat şi sub presiune, acordarea echipamentului individual de protecţie, supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, instruirea adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Angajatorii au comunicat 5 evenimente soldate cu un deces şi 4 cazuri de invaliditate
temporară de muncă.În urma finalizării cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă acestea vor fi încadrate sau nu ca accidente de muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin va urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse şi va continua acţiunile de control.
COMUNICAT DE PRESĂ
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu