Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 17 august 2013

Nu deveniti victima hotilor de buzunare/genţi/poşete

Pentru a nu fi victime ale hoţilor din buzunare/genţi/poşete pe stradă sau la cumpărături poliţia vă recomandă:
    evitaţi locurile aglomerate dacă aveţi asupra dumneavoastră o sumă importantă de bani, acestea reprezintă mediul favorabil hoţilor din buzunare;
    banii nu trebuie număraţi pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră;


    nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
    când achitaţi diferite bunuri, scoateţi doar suma necesară plăţii contravalorii acestora;
    când folosiţi cardul pentru cumpărături fiţi atenţi la introducerea codului, pentru a nu fi văzut de alte persoane;
    păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
    dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie într-un spaţiu public, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dv;
    nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
    obiectele tentante (telefoane mobile, lap-top-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
    nu păstraţi în acelaşi loc banii şi actele personale ;

ATENŢIE!
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 pe cât posibil chiar de la locul producerii faptei!!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, semne particulare, vestimentaţie, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.


Pentru a nu fi împlicaţi în evenimente rutiere nedorite conducătorii auto trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi:
•    Adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;
•    Reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii;
•    Măriţi distanţa între autovehiculele în mers;
•    Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi în deosebi a depăşirilor neregulamentare;
•    Adoptaţi un comportament preventiv în trafic!
I.P.J,C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu