Menţionăm că domnul Adrian Chebuţiu nu a participat la întâlnirea de la sediul Primăriei Reşiţa.
Municipalitatea
şi-a arătat disponibilitatea de a găsi variante acceptate de ambele părţi
pentru ca această investiţie să se concretizeze în Reşiţa. Poziţia Velocity a
rămas aceeaşi ca şi în notificarea de reziliere unilaterală, refuzând să pună
la dispoziţia Primăriei şi a Consiliului Local studiul geotehnic realizat de
către aceştia. Mai mult decât atât, li s-a oferit posibilitatea de a alege o
altă suprafaţă din cele 17 hectare (ei având în concesiune aproximativ 5
hectare).
Concesiunea acestei
suprafeţe s-a realizat conform procedurii de concesionare aprobată în Consiliu
Local, astfel că reprezentanţii societăţii cunoşteau toate detaliile privind
această procedură, cu atât mai mult cu cât întotdeauna le-au fost puse la
dispoziţie toate datele necesare.
La două şedinţe
ordinare ale Consiliului Local, în prezenţa mass-mediei, domnii menţionaţi au
făcut promisiuni de investiţii serioase, chiar dacă nu aveau sumele necesare sau
solicitau şi alte categorii de folosinţă (drumuri ce aveau alt scop).
În certificatul
de urbanism eliberat, li s-a solicitat respectarea unor cerinţe precizate clar
şi concret, lucru cu care au fost de acord. Din acest motiv este surprinzător
că nu a fost o intenţie serioasă de dezvoltare a unei investiţii. Administraţia
publică locală se detaşează de astfel de practici pe care, deocamdată, nu le
comentează. Dacă situaţia o va impune, vor fi oferite detalii suplimentare,
municipalitatea fiind dispusă, în limitele legii, să pună totul la dispoziţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu