BANAT
Până pe 12 aprilie temperaturile medii diurne vor marca o creştere
destul de importantă, de la 8 la 20 de grade. După două zile de uşoară scădere se vor atinge
16 grade, iar în săptămâna 15-21 aprilie, vor fi mici variaţii în jurul valorii de 18
grade. Temperaturile medii nocturne ale regiunii vor avea o evoluţie în
acelaşi sens şi anume, iniţial, o creştere de la valori în jur de 3 grade spre 8 grade, ce se vor atinge pe 13 aprilie, apoi două nopţi de scădere până la 5 grade, pentru ca în a doua parte a intervalului de prognoză să avem o oarecare staţionaritate a lor în ecartul 6...7 grade. În cele două săptămâni, ploile slabe pot fi prezente zilnic, dar în intervalele 10-11 aprilie şi 13-14 aprilie vor fi posibile şi ploi moderate din punct de vedere cantitativ.
acelaşi sens şi anume, iniţial, o creştere de la valori în jur de 3 grade spre 8 grade, ce se vor atinge pe 13 aprilie, apoi două nopţi de scădere până la 5 grade, pentru ca în a doua parte a intervalului de prognoză să avem o oarecare staţionaritate a lor în ecartul 6...7 grade. În cele două săptămâni, ploile slabe pot fi prezente zilnic, dar în intervalele 10-11 aprilie şi 13-14 aprilie vor fi posibile şi ploi moderate din punct de vedere cantitativ.
CRIŞANA
Între 8 şi 12 aprilie temperaturile medii diurne vor creşte de la 9 la
18 grade, apoi urmează o scădere uşoară spre 15 grade ce se vor atinge în 14 aprilie,
iar în săptămâna 15-21 aprilie se vor menţine în fiecare zi valori termice medii foarte
apropiate de 17 grade. În ceea ce priveşte temperaturile medii nocturne, se estimează
până pe 13 aprilie o creştere de la 2 grade spre 8 grade în data de 13 aprilie, urmată de o
scădere spre 5 grade pe 15 aprilie, iar în a doua parte a intervalului de prognoză se
conturează o medie regională nocturmă ce poate avea doar mici variaţii în jurul valorii de
6 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala ploi. Acestea
vor fi mai însemnate cantitativ în intervalele 9-11 aprilie, 12-14 aprilie şi 15-16
aprilie.
TRANSILVANIA
Procesul de încălzire a vremii între 8 şi 12 aprilie va însemna trecerea
de la 9 grade spre
valori termice diurne de 17 grade. În următoarele trei zile va exista o
răcire
nesemnificativă, cu trecerea printr-un minim de 14 grade în data de 14
aprilie şi
revenirea la 17 grade pe 16 aprilie, valoare ce va rămâne cvasiconstantă
pe parcursul
celei de-a doua săptămâni. Temperaturile medii nocturne vor scădea spre
limita
îngheţului, de la 2 grade pe 8 aprilie până aproape de 0 grade în data
de 9 aprilie, dar
între 10 şi 14 aprilie acestea vor creşte până la 6 grade. Urmează o
scădere a
temperaturilor minime spre 2 grade pe 15 şi 16 aprilie, iar între 17 şi
21 aprilie vor fi mici
variaţii în jurul a 3 grade.
În intervalul de prognoză ploile slabe se pot semnala zilnic, iar în intervalele
10-11
aprilie,13-15 aprilie, 16-18 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi şi ploi mai
însemnate cantitativ.
MARAMUREŞ
Între 8 şi 12 aprilie temperaturile medii diurne vor creşte de la 9 la
17 grade, apoi se
prefigurează o scădere uşoară spre 14 grade, ce se vor atinge în 14
aprilie şi revenirea
la 17 grade pe 15 aprilie. Pentru intervalul 16-21 aprilie nu se
întrevăd modificări
semnificative ale temperaturilor medii diurne, ci doar o oarecare
staţionaritate a lor în
ecartul 16...17 grade. Pentru temperaturile medii nocturne se estimează
valori regionale
destul de mici între 8 şi 11 aprilie, când acestea vor fi de 1...3
grade. Ulterior evoluţia
acestora va fi ceva mai favorabilă, în înţelesul că nu se va mai coborî
sub 4 grade, ce se
vor atinge pe 16 şi 17 aprilie, iar în celelalte nopţi se vor înregistra
medii de 5...7 grade.
Vor cădea ploi aproape zilnic, cu o probabilitate mai mare de a se
totaliza şi cantităţi mai
însemnate în intervalele 9-15 aprilie,16-18 aprilie şi 20-21 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu