Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 13 aprilie 2013

GRUPARE INFRACŢIONALĂ ORGANIZATĂ, SPECIALIZATĂ ÎN INFRACŢIUNI CU VIOLENŢĂ, DESTRUCTURATĂ

  

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Ploieşti, în cooperare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au destructurat un grup infractional organizat, constituit din cetăţeni moldoveni şi români, specializat în săvârşirea de infracţiuni de
violenţă, cu folosirea armelor de foc. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale- I.G.P.R..   În urma investigaţiilor a reieşit că, membrii grupării intenţionau sustragerea, prin violenţă şi folosirea armelor de foc, a unor sume importante în valută, rezultate din organizarea ilegală de jocuri de noroc, de către membri cunoscuţi ai lumii interlope prahovene, într-un spaţiu din oraşul Câmpina.În seara zilei de 11 aprilie a.c., urmare a datelor obţinute, a fost organizat un flagrant, pe raza municipiului Câmpina. Astfel, au fost depistaţi doi membri ai grupării, iar în autoturismul cu care aceştia se deplasau au fost descoperite un pistol cu glonţ prevăzut cu amortizor, care avea în încărcător 7 cartuşe calibru 9 mm, precum şi alte 17 cartuşe de acelaşi calibru aflate în diferite locuri din autoturism şi un pistol cu gaz. Tot în interiorul autoturismului, au fost găsite 3 cagule, mai multe coliere din plastic destinate imobilizării, două perechi de mănuşi, 2 lanterne, un cuţit tip briceag, două arme albe tip box din metal şi alte obiecte ce puteau fi folosite la imobilizarea victimelor. Acţiunea a fost organizată de poliţişti din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, împreună cu procurori din cadrul DIICOT – S.T. Ploieşti, cu sprijinul luptătorilor S.I.A.S. - I.G.P.R şi S.A.S. din cadrul I.P.J. Prahova.Poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti, cu sprijinul B.C.C.O. Bucureşti, sub coordonarea DIICOT-ST Ploieşti, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în municipiul Câmpina, la locuinţele suspecţilor şi la cazinoul ilegal, fiind descoperite şi ridicate un pistol cu muniţie neletală şi 42 de cartuşe, dintre care 19 cartuşe cu glonţ.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003, art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cod penal, art. 23 alin.1, 2 lit.d din O.U.G. 77/2009 şi art. 279 alin. 1, 3 lit. a Cod penal.15 persoane au fost conduse la audieri la sediul DIICOT – ST Ploieşti, faţă de doi dintre membrii grupării fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.
 Sursa: IGPR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu