Preşedintele
Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului,
Matei Lupu, au primit, vineri, vizita unei delegaţii a Ambasadei Republicii
China la Bucureşti, condusă de Deng Liming, Secretar I – Șeful Secției
Învățământ.
Unul
din motivele prezenţei delegaţiei chineze la Reşiţa îl reprezintă intenţia de a
înfiinţa unele clase în diferite unităţi de învăţământ, unde să fie predată
limba chineză pentru elevii care doresc acest lucru.
”Este
un lucru benefic, ce ar putea dezvolta şi mai mult relaţiile dintre România şi
China. În plus, aceste cursuri au menirea nu doar de a învăţa limba chineză de
către cei interesaţi, ci şi de a cunoaşte cultura atât de veche a Chinei”, a
precizat preşedintele CJ Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
Iniţierea
unui curs de limbă şi cultură chineză este de bun augur pentru dezvoltarea
relaţiilor dintre cele două popoare, având în vedere că prin intermediul unor
astfel de cursuri se pot ivi mai multe posibilităţi ce pot să îmbunătăţească
relaţia economică, dar şi în toate celelalte domenii, dintre România şi China.
În funcţie de numărul solicitărilor, se pot trimite mai mulţi voluntari care să
predea limba chineză, ale căror costuri vor fi asigurate de către statul
chinez. Totodată, partea chineză ar fi dispusă să înfiinţeze, la Reşiţa, chiar
un institut Confucius, dacă numărul doritorilor este foarte mare, potrivit lui
Deng Liming Șeful Secției Învățământ din Ambasada Republicii China.
În plus, Silviu
Hurduzeu a subliniat că judeţul Caraş-Severin ar putea fi o poartă de intrare a
Chinei în România, în special în ceea ce priveşte turismul, unde are un
potenţial cu totul deosebit şi care poate fi valorificat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu