Având în
vedere că, în conformitate cu obiectivele Organizației Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare Durabilă, prin organizarea anuală a acestui eveniment se urmărește
și încurajarea
asumării responsabilității pentru acțiunile noastre, elevii au fost
provocați de oamenii legii la o dezbatere privind consecințele sociale și după
caz, juridice, ale utilizării violenţei
verbale şi fizice în relaţiile personale, ale aderării la un anturaj nociv, ale manifestărilor temperamentale, teribiliste, specifice
adolescenţilor, ale comunicării
deficitare cu prietenii, colegii de şcoală şi membrii familiei mai ales
dacă se află înt-o situație de risc victimal și nu în ultimul rând ca urmare a identificării cu un model negativ de
personalitate.
Faptul că
actele de violenţă, independent de motivul şi locul de manifestare, pot întruni
elementele constitutive ale unei infracţiuni, vârsta de la care o persoană
răspunde penal, consecinţele unui cazier „pătat” au fost alte câteva informaţii
pe care poliţiştii le-au transmis elevilor alături de îndemnul de a - și
petrece adolescența fără violență!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu