Relatarea pe care Sulpicius Severus ne-o prezintă
despre copilul Martin pare o poveste a zilelor noastre. Avea doar 10 ani când a
fugit de acasă. O fugă inexplicabilă, dacă suntem atenţi la spusele părinţilor,
deoarece familiei nu-i lipsea aproape nimic.
Îl voiau soldat
Tatăl său părăsise Panonia B actuala Ungarie B pentru
a se stabili la Ticinum, actuala Pavia. Aici primise, ca recompensă
pentru serviciul prestat imperiului în calitate de tribun, o splendidă fermă.
Acum, sclavii cultivau acel pământ fertil şi îi asigurau un venit de invidiat,
şi singura preocupare era aceea de a-i prevedea un viitor sigur fiului lor,
Martin, copil foarte energic, care, cu siguranţă, ar fi făcut cinste carierei
militare. Nu întâmplător îl numise Martin, micuţul Marte, zeul războiului.
Se părea însă că meseria de soldat nu atrăsese prea
mult simpatia copilului, dacă aşa de curând a voit să-şi scoată nasul dincolo
de hotarele domeniului părintesc. Norocul său a fost că a întâlnit o familie de
creştini, care, după ce l-au primit şi l-au ospătat, înţelegând că nu doreşte să
se întoarcă curând acasă, au avut răbdare cu el şi l-au găzduit un timp. A-l
scoate pe uşă afară putea însemna a-l abandona unor lucruri neplăcute şi a-l
pune în faţa unei periculoase aventuri.
Aşa s-a întâmplat că Martin a cunoscut un ambient foarte diferit de cel în care trăise până în acel moment. Raporturile între persoane nu erau ca acelea existente între tatăl şi servitorii săi, şi apoi aici cu toţii erau mulţumiţi. A descoperit că nu numai acea familie, care îi era prietenă, dar şi altele trăiau la fel: erau creştini. A voit să-i imite şi a devenit astfel catecumen, asumându-şi trăirea vieţii evanghelice, adică iubirea unicului şi adevăratului Dumnezeu şi a aproapelui. După ce, cu multă delicateţe, prietenii săi l-au făcut să înţeleagă că era necesar, totuşi, să se întoarcă acasă, pentru a nu produce o durere prea mare mamei şi tatălui său, care, dincolo de pasiunea sa militară, avea şi el o inimă de aur.
Aşa s-a întâmplat că Martin a cunoscut un ambient foarte diferit de cel în care trăise până în acel moment. Raporturile între persoane nu erau ca acelea existente între tatăl şi servitorii săi, şi apoi aici cu toţii erau mulţumiţi. A descoperit că nu numai acea familie, care îi era prietenă, dar şi altele trăiau la fel: erau creştini. A voit să-i imite şi a devenit astfel catecumen, asumându-şi trăirea vieţii evanghelice, adică iubirea unicului şi adevăratului Dumnezeu şi a aproapelui. După ce, cu multă delicateţe, prietenii săi l-au făcut să înţeleagă că era necesar, totuşi, să se întoarcă acasă, pentru a nu produce o durere prea mare mamei şi tatălui său, care, dincolo de pasiunea sa militară, avea şi el o inimă de aur.
Copilul s-a lăsat convins şi s-a întors pe drumul
său, dar, de acum, în inima sa intrase o lumină care îl făcea să viseze că va
creşte foarte repede şi îşi va concretiza proiectele sale.
La întoarcere, a fost bine primit, deoarece tatăl a
considerat acea fugă o simplă extravaganţă adolescentină, pe care foarte curând
disciplina militară avea să i-o scoată din minte. La 15 ani, conform cu
obiceiul timpului, Martin, fiul unui tribun, avea onoarea să îmbrace uniforma
militară pentru a-şi începe prestigioasa carieră. A încercat din nou să fugă,
dar în zadar: de această dată, a fost luat de păr şi obligat să se supună legii
romane, care în această privinţă nu era deloc îngăduitoare. Chiar dacă nu-i
făcea plăcere, a ajuns legionar în cavalerie, a îmbrăcat armura, coiful, a
primit sabia şi lancea şi a fost acoperit cu o superbă haină albă căptuşită pe
dedesubt cu lână albă de oaie. I s-a acordat şi o ordonanţă, un sclav care era
în totalitate în slujba sa.
A crezut foarte serios în evanghelie
SURSA:http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/3403/Sf-Martin-din-Tours-ep-.aspx
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu