PNL
refuză să fie părtaș la atacul declanșat de către majoritatea PSD-ALDE
împotriva Justiției!
Deși
în spațiul public s-a afirmat constant faptul că scopul înființării Comisiei
parlamentare speciale pentru sistematizarea Legilor Justiției este acela de a
aduce la masa discuțiilor toți actorii implicați în actul de justiție, în
realitate, PSD-ALDE refuză un dialog corect cu reprezentanții puterii
judecătorești.
Astfel,
în ședința de astăzi a Comisiei speciale, reprezentanții celor două partide
guvernamentale au respins orice propunere venită din partea organizațiilor
profesionale din domeniul justiției, spunându-le cu aroganță că acestea nu au
drept de inițiativă legislativă și reproșând CSM faptul că a dat un aviz
negativ cu privire la aceste proiecte, fără a insera în cuprinsul avizului
exprimat și puncte de vedere cu privire la fiecare modificare propusă.
Dincolo
de faptul că nici după ultimele modificări adoptate în Plenul reunit al celor
două Camere, Comisia specială nu este corect sesizată cu proiectele referitoare
la organizarea sistemului judiciar, aspect de natură a genera inclusiv o
neconstituționalitate a legilor astfel dezbătute, PSD-ALDE refuză să discute în
mod transparent aceste acte normative de interes major.
În
consecință, în semn de protest față de modul abuziv în care majoritatea PSD-ALDE
a înțeles să trateze un subiect atât de importat, PNL a părăsit astăzi
lucrările Comisiei parlamentare speciale care discută despre modificarea
Legilor Justiției.
VALERIA
SCHELEAN-ȘOMFELEAN
Deputat PNL Caraș
Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu