Asigurarea
integrităţii fondului forestier reprezentă o prioritate de acțiune pentru
polițiștii cărășeni care întreprind numeroase activităţi pentru prevenirea şi
combaterea delictelor silvice.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție
Județean Caraș-Severin acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea
infracțiunilor la regimul silvic organizând acţiuni de control în teren, atât
în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice,
pe rutele de transport al materialului lemnos.
Astfel, în cadrul acțiunii de ieri, 31
octombrie, în jurul orei 18.30, polițiștii din Băile Herculane au depistat pe
D.N.6, în afara localității Mehadia, un bărbat de 71 de ani, din Mehadia, în
timp ce conducea un tractor cu o remorcă încărcată cu material lemnos de esență
fag și gorun.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii
au stabilit că remorca nu este înmatriculată în circulație iar pentru
cantitatea de 3,76 mc de lemn transportat bărbatul nu are documente de
proveniență.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar
penal iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Două ore mai târziu, în jurul orei 20.30,
polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu un specialist din cadrul
Gărzii Forestiere Caraș-Severin, au depistat pe bulevardul Revoluției din
municipiul Reșița un bărbat de 41 de ani, din Timiș, ce transporta cu o
autoutilitară cantitatea de 6,3 mc de lemn.
În urma controlului efectuat, polițiștii
au stabilit că bărbatul a transportat material lemnos în mod repetat, în baza
aceluiași aviz de însoțire, motiv pentru care a fost sancționat contravențional
cu 10.000 de lei la Legea 171/2010.
Materialul lemnos de esență fag, frasin și
molid a fost confiscat, urmând a fi efectuate verificări pentru stabilirea
provenienței.
În perioada
următoare polițiștii continuă activitățile pentru prevenirea şi combaterea
delictelor silvice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu