Atunci când guvernanții doar mimează consultările cu societatea civilă,
atunci când guvernanții evită dezbaterile publice, atunci când guvernanții nu
țin cont de punctul de vedere al profesioniștilor, românii nu doar că sunt
îndreptățiți să reacționeze ieșind în stradă, sunt obligați să o facă.
Cu toții suntem parte a societății care dorește consolidarea statului de drept și a luptei anticorupție. Atacul la independența Justiției trebuie să înceteze! De aceea, îi încurajez pe toți
simpatizanții Partidului Național Liberal să participe la manifestările de protest împotriva actualei guvernări care dorește să subordoneze Justiția pentru închiderea dosarelor penale ale liderilor PSD – ALDE.
Partidul Național Liberal a avertizat, prin vocea liderilor săi, că propunerile de modificare a legilor Justiției înaintate pentru adoptare în procedură de urgență în Parlament au un singur obiectiv major: întoarcerea Justiției în epoca Adrian Năstase – Rodica Stănoiu când începerea urmăririi penale sau închiderea unor dosare de cercetare penală se decidea în ședințele Partidului Social Democrat.
Partidul Național Liberal va folosi toate căile legale posibile pentru a opri atacul PSD și ALDE la independența procurorilor și magistraților din România, de la opoziție parlamentară și sesizarea Curții Constituționale până la forme diverse de presiune socială și proteste de stradă.
Valeria Schelean Şomfelean
Deputat PNL
Caraş Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu