În perioada 30.11 - 03.12.2017, în
minivacanța de 1 decembrie, peste 200 de poliţişti de la ordine publică,
rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi structurile
de suport vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite,
necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în
cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele unde vor avea loc
manifestări cultural-artistice circumscrise zilei de 1 decembrie.
Astfel, în această perioadă, vor fi
constituite patrule de ordine şi siguranţă publică, fiind utilizate peste 60 de
mijloace auto, ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor
antisociale.
O atenție deosebită va fi acordată zonelor
aglomerate, stațiunilor turistice, dar și traseelor care converg spre lăcașele
de cult unde vor avea loc manifestări religioase ocazionate de sărbătoarea Sf.
Andrei.
De asemenea, aproape 30 de poliţişti din
cadrul structurilor de poliţie rutieră vor acţiona zilnic pentru asigurarea
desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. În fiecare zi a
perioadei, pe drumurile din judeţ, vor fi prezente autospeciale dotate cu
aparatură de măsurare a vitezei de deplasare care vor depista conducătorii auto
ce nu respectă regimul de viteză.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze
viteza la condițiile de drum, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și
să manifeste o conduită preventivă în trafic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu