care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport[1] al Organizației Mondialea Sănătății (OMS), cu17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.Cele mai noi date procesate la nivelul Ministerului Educației Naționale (MEN) pentru anul școlar 2014-2015 vorbesc despre 18.783 de cazuri de violență la nivel național. Acesta este motivul pentru care Organizația Salvați Copiii România lansează campania Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!, pentru a preveni un fenomen de amploare, pe care instituțiile de învățământ nu îl identifică, nu îl gestionează, în condițiile în care statistica spune că doar 38% dintre școli beneficiază de consilier școlar, preponderent în mediul urban.
Pentru
semestrul I al anului școlar 2016-2017, datele culese de Agenția Națională
pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați de la Inspectoratele Școlare
Județene indică un număr de 7.690 de cazuri de violență în școli, cele mai
multe în Brașov (782 ), Timiș (596), Bihor (575), Iași (561) și Neamț (472).Cifrele
oficiale sunt departe de o reprezentare corectă a unei realități școlare în
care zi de zi, toți actorii implicați – elevi, cadre didactice, părinți,
vorbesc cu îngrijorare de un nivel în creștere al violenței între copii.
În oglindă, România avea, la finalul anului școlar
2016-2017, un număr de 2.209 de consilieri școlari (dintre care 211 în București), pentru cele6.221 de unități de învățământ, dintre care 792 de
grădinițe și 5429 de unități de învățământ preuniversitar.
Organizația Salvați Copiii trage, astfel, un semnal de alarmă și
solicită autorităților decidente luarea unor măsuri urgente, care să redea
elevilor recreația, fără să le fie teamă că vor fi agresați și umiliți.
Gabriela Alexandrescu, Președinte
Executiv Salvați Copiii România, a evidențiat consecințele negative ale bullying-ului asupra
tuturor copiilor, victime sau agresori: ”Hărțuirea,
umilirea repetată și intenționată sunt fenomene care își pun amprenta asupra
sănătății emoționale și sociale atuturor copiilor, victime sau agresori. Pe
termen lung, acești copii vor dezvolta mecanisme de inadecvare socială, fie că
vorbim despre comportamente de abuz și putere, în cazul agresorului, fie despre
un comportament de izolare socială, în cazul copilului-victimă. Mai mult, nici
copiii care sunt martori nu au parte de un mediu școlar sănătos, ei simțindu-se
fie complici, fie intimidați și amenințați de comportamentele de bullying ale
colegilor lor. Acești copii vor înțelege că relațiile interumane se construiesc
pe o ierarhie a puterii în care abuzul este apanajul celui puternic”.
„Este incontestabil faptul că orice
act de învățare, pe lângă instrucție, presupune și educație. Valorile
morale pe care le promovează societatea, inclusiv prin intermediul școlii, se fundamentează
concomitent cu dobândirea de cunoștințe, formarea de priceperi și
deprinderi, contribuind în egală măsură la formarea profilului unui tânăr
capabil să producă schimbarea mentalităților. Așadar nu se pune problema
ca dascălii să ignore, nici măcar în recreație, modul în care școlarii
relaționează. Suntem perfect conștienți de consecințele negative ale
bullying-ului, fenomen care poate avea consecințe nefaste asupra
sănătății emoționale și sociale a copiilor, de aceea combaterea acestuia este o
țintă vizată de întregul proces educațional”, a declarat Liviu Pop, Ministrul Educației.
Niciunul
dintre copiii care au participat la interviurile de grup organizate de Salvați
Copiii nu a știut despre existența unei comisii de combatere a violenței în școala
lor.
Atunci când sunt luate, măsurile de
combatere a violenței sunt legate de evenimente singulare deosebit de severe. Școlile
nu au o abordare comună în cazurile de bullying.
Ba mai mult, nici Regulamentul-cadru de organizare
și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, niciStatutul
elevului – documente de referință
în organizarea activităților și conduitei școlare, nu conțin precizări
specifice în legătură cu fenomenul de bullying.
Printre măsurile pe care
Salvați Copiii România le propune în campania Opriți bullying-ul sau
desființați recreațiile! se
numără:
·
Creşterea capacităţii de răspuns a şcolilor în
situaţii de bullying între elevi;
·
Promovarea unor metode
pozitive și eficiente de educare socio-emoțională a copiilor, în spiritul
valorilor de toleranță, respect, protecție și curaj;
·
Promovarea de proceduri și politici
clare de intervenție specifică în situații de bullying, în colaborare cu
Ministerul Educației.
Potrivit studiului național
efectuat de Salvați Copiii în anul 2016:
·
Unu din patru copii era umilit în mod
repetat la școală, în fața colegilor;
·
Unu din șase copii era bătut în mod
repetat;
·
Unu din cinci copii umilea în mod
repetat un alt copil la școală;
·
În mod repetat, în școală, trei din zece
copii sunt excluși din grupul de colegi;
·
73% dintre copii afirmau că au fost
martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar.
(Bullying-ul în
rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național, Salvați Copiii, 2016)
Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea cu
violența fizică și/sau umilirea, violența fizică și distrugerea bunurilor
personale, interdicția de a vorbi/interacționa cu un alt coleg, răspândirea de
zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc
frecvent în mediul școlar.
Astfel, 23% dintre copii au menționat că s-a întâmplat să
fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt
copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu vorbească cu ei. 37% dintre copiii
participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri umilitoare
și denigratoare în spațiul școlii despre ei. Mai mult, 84% dintre copii afirmă
că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a
uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații
repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii.
-----------------------------------------------
Despre
Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvați Copiii este o
organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit,
democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru
protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile
Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o
poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor,
recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia
drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi,
familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă
responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al
Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care
promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară
programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă,
pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și
participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul
în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în
viaţa acestora. În cei 27 de ani de activitate, peste 1.500.000 de copii au
fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Alexandra
Boeriu, alexandra.boeriu@salvaticopiii.ro
Diana
Stănculeanu, diana.stanculeanu@salvaticopiii.ro
[1]Ultima ediție a studiului
internațional al OMS, “Health Behaviour of School aged Children”/
“Comportamentele sănătoase ale copiilor de vârstă școlară” (2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu