Poliţiştii
de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I –
județul Mehedinți au depistat, la controlul de frontieră, o persoană de sex
feminin, cetățean român, care conducea un autoturism marca Audi, semnalat ca
fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile norvegiene
.
În data de 22.11.2017,
ora 16.00 , la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judetul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control
la frontieră, o femeie în vârstă
de 53 de ani, domiciliată în judeţul
Gorj, la volanul unui autoturism
marca Audi A4.
În urma verificărilor
efectuate, poliţiştii de frontieră mehedințeni au constatat că autoturismul
figurează în bazele de date ca bun căutat
pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia.
Femeia
a declarat că a cumpărat autoturismul în martie 2017, de la o persoană cu dublă
cetăţenie, română şi norvegiană, necunoscând faptul că acesta este căutat în
străinătate.
Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 9.000 de
euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin,
urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate măsurile legale.
În cauză, poliţiştii de frontieră
efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
tăinuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu