Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 16 noiembrie 2017

Cum alegi cele mai bune oferte de telefonie, internet sau televiziune de Black Friday

Operatorii de telefonie, internet sau televiziune lansează cu ocazia Black Friday diverse oferte promoționale, însă este important ca utilizatorii să se informeze temeinic înainte de a se decide asupra unei oferte de acest tip. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le spune utilizatorilor la ce să fie atenți, astfel încât să aleagă oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor de comunicare și consum. 
Atunci când decid să achiziționeze la oferte de Black Friday abonamente pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune care pot include, de exemplu, echipamente precum smartphone, tabletă sau televizor cu o reducere substanțială, ar fi bine ca utilizatorii să verifice următoarele lucruri:

ü  costul lunar al abonamentului care facilitează achiziționarea echipamentelor la prețuri reduse sau gratuite
ü  intervalul exact în care ar urma să beneficieze de eventuale reduceri ale costului lunar al abonamentului
ü  dacă serviciul este disponibil în zona lor de reședință
ü  tarifele: valoarea abonamentului lunar, dacă aceasta este disponibilă doar pentru un serviciu sau pentru un pachet de servicii, tariful pentru utilizarea/închirierea unor echipamente adiţionale (dacă este cazul)
ü  perioada minimă contractuală, adică acel interval de timp în care utilizatorul nu poate renunța la contract fără a plăti taxe de reziliere anticipată – perioadă limitată legal la 12 sau 24 de luni pentru contractele telecom
Mai multe detalii despre serviciile de telefonie, internet și televiziune se găsesc în InfoCentrul ANCOM, aici.

Secțiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune) și serviciile poștale, pentru a-i sprijini în alegerea și folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin  promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu