Poliția Transporturi desfășoară zilnic acțiuni pentru menținerea
siguranței în domeniul transporturilor navale și feroviare.
Astfel, în primele 10 luni ale acestui an, polițiștii
au efectuat 4.923 de patrulări pedestre în 1238 de trenuri de călători, în
stațiile de călători, triaje, porturi, dar și în alte zone de competență. Au
fost monitorizate 140 de trenuri de marfă și 4 nave maritime.
În urma activităților desfășurate, au fost întocmite 52
de dosare penale, în principal privind săvârșirea infracțiunilor de furt
calificat, fiind cercetate 29 de persoane și au fost aplicate 595 de sancțiuni
contravenționale în valoare de 92.255 de lei.
Au fost depistate 5 persoane cu probleme medicale
psihice, care au fost internate în spitale, 27 de cerşetori și 1 minor lipsit
de supraveghere.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării sau
indisponibilizării, 10.000 de țigarete.
Și în perioada următoare polițiștii de la transporturi
vor continua acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță a celor
care călătoresc.
***
La data de 16 august a.c., polițiștii din cadrul
Postului de Poliție Transporturi Feroviare Caransebeș au fost sesizați de către
o femeie despre faptul că în timp ce aceasta urca într-un tren, persoane necunoscute i-au
sustras un portofel în care avea 1.800 de lei.
La data de 17 octombrie, în urma investigațiilor
efectuate, polițiștii de la transporturi au reușit să identifice autoarea
furtului, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 51 de ani, din Caransebeș.
Pe numele ei s-a întocmit dosar penal.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu