Guvernul a prelungit, prin Ordonanță de urgență, suspendarea prevederilor unui articol din actuala Lege a vănătorii, pentru a permite pășunatul animalelor domestice în terenul agricol și în perioada 6 decembrie 2016 şi 24 aprilie 2017.
Este vorba despre suspendarea, până la 25 aprilie 2017, a Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevede interzicerea acestui tip de pășunat în perioada 6 decembrie şi 24 aprilie a fiecărui an.
Interdicția menționată duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mișcare și de acces la surse de apă naturale, și la degenerarea genetică a populațiilor de ovine, dintre care rasa Țurcană e majoritară.
Caracterul de urgență al actului normativ este dat de necesitatea evitării consecințelor economice și sociale ale scăderii efectivelor de animale, cu impact grav asupra crescătorilor de animale și sectorului zootehnic.
Este a doua oară când guvernul actual ia o astfel de măsură, după ce în decembrie anul trecut a asupendat până la data de 25 aprilie 2016 aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c), prin OUG nr. 60/2015.
Biroul de presă al Guvernului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu