Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 17 decembrie 2016

Declară valoarea coletului expediat ca să poți fi despăgubit integral

În contextul creșterii numărului de colete expediate de sărbători, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații(ANCOM)îi sfătuiește pe utilizatorii care doresc să trimităbunuride valoare în țară (telefoane, aparate foto etc.) să opteze pentru un serviciu de trimitere cu valoare declarată, chiar dacă acesta presupune costuri mai mari de expediere. Declararea valorii coletelor este singura modalitate prin care utilizatorii pot fi despăgubițicorespunzător, în raport cu suma declarată,în caz de pierdere, furt sau distrugere totală/parțială ori deteriorare a coletului pe parcursul livrării acestuia către destinatar.

Serviciul de trimitere cu valoare declarată
Serviciul de trimitere cu valoare declarată este taxat suplimentar față de alte tipuri de servicii poștale, cu sume care reprezintă, adesea,un procent din valoarea declarată a bunului expediat.În schimb, el funcționează ca o asigurare a întregii valori declarate a coletului în caz de pierdere, furt,  distrugere ori deteriorare, spre deosebire de alte tipuri de serviciipoștale interne care nu includ o astfel de facilitate și pentru care furnizorii sunt obligați prin lege să acorde o despăgubire ce reprezintă de 10 ori tariful serviciului.
Atenție!Dacă utilizatorul declară o valoare a coletului mai mică decât cea reală, despăgubirea va fi calculată în raport cu nivelul valorii declarate.
Bine de știut
serviciul cu valoare declarată nu este oferit implicit de furnizor, ci la cererea expeditorului;
dacă furnizorul îți pune la dispoziție o aplicație online de completare a documentelor de transport, verifică dacă aplicația oferă și opțiunea de asigurarea coletului;
verifică dacă documentul de transport înmânat de curier la preluarea coletului reflectă cerințele/condițiile de livrare solicitate;
furnizorii de servicii poștale nu au obligația de a oferi acest serviciu, este deci posibil ca unii dintre ei să nu o facă;
aceste reguli se aplică exclusiv trimiterilor poștale interne, respectiv acelor trimiteri expediate de pe teritoriul României către o adresă situată pe acest teritoriu;
în funcție de oferta furnizorului de servicii poștale, serviciul cu valoare declarată poate fi utilizat inclusiv pentru trimiterile poștale care fac obiectul serviciului contra ramburs, caz în care utilizatorii vor fi despăgubiți cu suma ce reprezintă valoarea declarată.
Ce, cum şi unde reclami
În caz de pierdere, furt, distrugere (totală sau parțială) sau deteriorare a bunului expediat, trebuie să te adresezimai întâi furnizorului, care are obligația să îți soluționeze reclamația conform contractului încheiat cu tine sauCondiţiilorsalegenerale privind furnizarea serviciilor poștale, cu respectarea prevederilorOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013.
Dacă reclamația nu a fost soluționată amiabil sau nu ai primit un răspuns în maxim 3 luni, te poți adresa ANCOM, cu dovada îndeplinirii procedurii reclamației prealabile, urmând pașii descriși aici.ANCOM nu poate însă stabili cuantumul despăgubirilor și nici obliga furnizorul la plata acestora, astfel de competențe revenind instanțelor de judecată.

Secțiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune) și serviciile poștale, pentru a-i sprijini în alegerea și folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin  promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu