Reamintim că la 18 decembrie 1992 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, primul document internaţional care oferă o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor în cadrul general de
apărare a drepturilor omului, declaraţie la care au aderat zeci de state din toată lumea, între care şi România. Luând această dată ca reper simbolic, autorităţile române au declarat ziua de 18 decembrie a fiecărui an ca Zi a minorităţilor naţionale, potrivit HG nr. 881/ 1998. Începând din 1999, această sărbătoare a diversităţii a fost marcată an de an,
Ziua internaţională a minorităţilor este sărbătorită, şi în România de 20 de etnii.Maghiarii, rromii,germanii, sârbii,croaţii, cehi.i slovacii, tătarii, polonezii, rusii, lipoveni, etc Ziua internaţională a minorităţilor a fost sărbătorită, marţi, 18 decembrie şi pe teritoriul României de cele 20 de etnii conlocuitoare.
Minorităţile naţionale reprezinta peste 10 la suta din populaţia României.
Minorităţile naţionale sunt recunoscute ca factori constitutivi ai statului român.
Prin minoritatea naţională se înţelege orice comunitate de cetăţeni români, care trăiesc pe teritoriul României din momentul constituirii statului modern, numeric inferior populaţiei majoritare, având propria identitate etnică, exprimată prin cultura, limba sau religie, pe care doreşte să o păstreze, să o exprime, şi să o dezvolte.
Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt cetăţeni români care îşi exprimă liber şi neîngrădit apartenenţă la o comunitate naţională, sau minoră ai căror părinţi, ori alţi reprezentanţi legali au declarat, conform legii,această apartenenţă.
Autorităţile publice au obligaţia de a accepta ca atare asemenea declaraţii.
ORGANIZAŢIILE/UNIUNIILE MINORITĂŢILOR
NAŢIONALE DIN
JUDETUL CARAŞ-SEVERIN
1.Uniunea Croaţilor din România
2.Forumul Democrat al Germanilor din România
3.Uniunea Democrată Maghiară din România
4.Partida Romilor PRO EUROPA
5.Uniunea Sârbilor din România
6.Uniunea Democrată a Slovacilor si Cehilor din România
7.Uniunea Ucrainenilor din România
Uniunea Europeană este interesată în promovarea dialogului interetnic, iniţiativele din domeniul educaţiei multiculturale, garantarea drepturilor minorităţilor naţionale sunt doar câteva din preocupările constante ale Uniunii Europene.
Publicat de:Crsta Petru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu