Căminul reprezintă acel spaţiu privat unde
vă simtiţi ocrotit şi liniştit şi de aceea, atunci când o persoană necunoscută
patrunde fraudulos în locuinţa dumneavoastră şi vă deposedează de bunuri,
aceasta vă face să trăiţi un justificat sentiment de nesiguranţă.
Modalităţile de comitere a furturilor din
locuinţă sunt multiple, plecând de la cele prin împrietenire, caz în care
autorii se recomandă ca fiind reprezentanţi ai unor instituţii sau firme,
pătrund în locuinţe cu acceptul proprietarului şi, profitând de neatenţia
acestuia, îi sustrag bunuri, în general bani ori bijuterii, până la cele prin
forţarea, ruperea butucului, folosirea de chei potrivite ori escaladare. Un
numar mare de furturi din locuinţe vizează apartamentele situate la parterul
blocurilor, prin fortarea sistemelor geamurilor termopan. De regulă, în cazul
acestor modalităţi, furturile au loc ziua.
Pentru exemplificarea cât mai sugestivă a
profilului persoanelor care comit infracţiuni de furt din locuinţe,
reprezentanţii Poliţiei Române au conturat câteva profile ale acestor
infractori:
• Hoţul
muncitor îţi atribuie false identităţi şi calităţi – instalator, electrician,
lucrător la deratizare, utilitaţi. Este îmbrăcat de obicei cu echipamente gen
salopetă, care să sugereze apartenenţa la diferite instituţii. Are asupra sa
mai multe tipuri de legitimaţii false cu diverse nume, în funcţie de calitatea
pe care şi-o atribuie.
• Hoţul
oportunist este acela care profită de uşi/geamuri lăsate deschise de către
proprietari. Va fi îmbrăcat sport – trening, adidaşi care imită mărci
cunoscute, şapca, ochelari de soare.
• Hoţul
semi-mascat este tipul comun de spărgător prin efracţie. Este îmbrăcat cu haine
închise la culoare, blugi, geacă, poartă un fes pe cap, cât mai mult tras pe
ochi, care, eventual se poate transforma şi în cagulă. Are asupra sa un rucsac
cu câteva scule gen pontoarcă, ruptor, leră, manuşi.
• Hoţul
intelectual este îmbrăcat decent sau elegant, poartă cravată, ochelari şi are
asupra sa o geantă diplomat în care, în loc de documente, are instrumente de
spargere.
Este recomandabil ca membrii comunităţii să
cunoască şi să respecte câteva reguli elementare de autoprotecţie care, odată
insuşite şi aplicate, devin deprinderi de natură să prevină neglijenţa,
indiferenţa, naivitatea şi alte aspecte care facilitează activitatea
infractorilor.
Recomandările urmatoare se adresează
tuturor cetăţenilor care doresc să-şi apere proprietatea, oferindu-vă idei şi
opţiuni practice pentru a vă simţi în siguranţă şi a vă proteja caminul:
• Izolarea
este dăunatoare. Împreună cu vecinii de încredere, asiguraţi un sistem reciproc
de supraveghere a locuinţei în cazul absenţei de la domiciliu în week-end sau
pentru perioade mai lungi de timp. Lăsaţi acestora un numar de telefon unde
puteţi fi găsit.
• Evitaţi
să oferiţi persoanelor necunoscute relaţii despre vecinii dumneavoastră, în
special informaţii referitoare la ocupaţia, programul de lucru şi starea
materială a acestora.
• Atunci
când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituţie prestatoare de servicii
(gaze, apă, telefoane, deratizare ş.a.) solicitaţi şi verificaţi cu atenţie
legitimaţia de serviciu, înainte de a-i permite accesul în locuinţă. Un astfel
de act trebuie să prezinte viza periodică, să nu aibă modificări sau
ştersături, iar liniile ştampilei de pe fotografie să coincidă cu liniile
ştampilei de pe fila pe care este lipită. Nu acceptaţi prezentarea formală a
legitimaţiilor, iar dacă persoana devine grabită sau agitată (ceva nu este în
regulă!), solicitaţi sprijinul vecinilor şi reţineti cât mai multe semnalmente
ale celui în cauză pentru a le comunica organelor abilitate.
• Manifestaţi
prudenţă sporită faţă de necunoscuţii care sună la uşa invocând diverse
pretexte (comercianţi ambulanţi, persoane care solicită să dea un telefon
urgent sau cer un pahar cu apă, etc.). Riscaţi astfel să cumparaţi produse
contrafăcute sau să facilitaţi accesul în locuinţa dumneavoastră a unor
infractori periculoşi.
• Este
recomandabil ca sumele mari de bani să nu fie păstrate în locuri tradiţionale:
şifonier, sub faţa de masă sau saltea.
• Dacă
locuiţi la casă ori în apartamente de bloc situate la parter, etajul I sau
ultimul etaj, este recomandabil să protejaţi ferestrele şi balcoanele cu
grilaje metalice solide, ale caror console sa fie încastrate în zid, iar
spaţiile dintre bare sa fie de dimensiuni mici.
• În
situaţia în care aţi apelat la serviciile unui meseriaş, nu îl lăsaţi singur în
apartament.
• Atunci
cand observaţi persoane străine care staţionează fără motiv pe scara blocului
sau în dreptul uşii unui vecin, nu ezitaţi să le intrebaţi despre scopul
şederii lor acolo. Folosirea unui ton politicos, dar ferm, poate descuraja
potenţialii infractori. Reţineţi că aceştia mizează pe lipsa de implicare
civică.
Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă
primul şi cel mai solid scut împotriva hoţilor şi a altor categorii de
infractori!
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu