În data de 28.12.2015, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe strada Libertății, s-a produs un accident rutier cu victime, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce T.G. de 73 ani, din Reșița, conducea un autoturism pe strada Libertății, din direcția Centru Civic spre Muncitoresc, acroșează un pieton, V.B.I. de 55 ani, din localitate, angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul de Urgență Reșița.
Cercetările continuă față de T.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
— În data de 28.12.2015, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Republicii din localitate, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a oprit pe spațiul verde care separă cele două sensuri de mers.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că T.C. de 20 ani, din Constanța, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate pe Bulevardul Republicii, din direcția Intim către Câlnic, la intersecția dintre Bulevardul Republicii și strada Țarcului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe spațiul verde care separă sensurile de mers.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost pozitiv, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Reșița unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă față de conducătorul auto pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
- În data de
27.12.2015, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68, în localitatea Iaz, S.L.E.,
de 34 ani, din Petroşani, nu păstrează o distanţă corespunzătoare faţă de
autoturismul condus de către I.A., de 42 ani, din Zăvoi, care circula
regulamentar în faţa sa şi intră în coliziune faţă-spate cu acesta.
În timpul verificărilor efectuate de
echipajul de poliţie din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene sosit la
faţa locului, conducătorul auto S.L.E. a prezentat un permis de conducere
eliberat de autorităţile italiene, care nu corespunde standardelor în vigoare,
fiind confecţionat artizanal. Efectuându-se verificări în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta nu figurează ca
posesor de permis de conducere auto.
Cercetările continuă faţă de S.L.E. sub
aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals
material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
- În
data de 27.12.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au
fost sesizaţi telefonic despre producerea unui accident de circulaţie soldat cu
avarii auto pe str. Teiuşului din Caransebeş.
Deplasându-se
la faţa locului, echipajul de poliţie din cadrul Biroului Rutier Caransebeş a depistat
un autoturism condus de G.P., de 39 ani, din Caransebeş şi autoturismul condus
de T.F.I., de 23 ani din Caransebeş, care prezentau avarii.
Conducătorii auto au fost testaţi cu
aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv pentru G.P., fapt pentru care
acesta a fost condus la Spitalul Municipal Caransebeş, unde i-au fost recoltate
probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă faţă de G.P. sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa
alcoolului.
-
În data de 27.12.2015, lucrători
ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Moldova Nouă au oprit pentru control un autoturism condus
de către I.M.R., de 20 ani, din Cărbunari, care circula pe DJ 571, pe raza
localităţii Cărbunari.
În urma verificărilor efectuate s-a
stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere auto.
Cercetările continuă faţă de conducătorul
auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de
către o persoană care nu posedă permis de conducere.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu