Ministerul Afacerilor Externe informează că astăzi, 9 decembrie 2015, trei cetățeni români și doi membri de familie cetățeni sirieni au fost evacuați, la cerere, din Siria și repatriați pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc și Beirut și al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).
Atât cetățenii români, cât și membrii de familie ai acestora au părăsit în condiții de siguranță Siria pe cale terestră către Liban la data de 8 decembrie 2015. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetățeni români, iar filiala de la Damasc a OIM a asigurat transportul grupului prin suportarea costurilor aferente repatrierii. De asemenea, grupul a fost asistat de către reprezentanți ai Ambasadei României la Beirut și ai OIM pentru îndeplinirea formalităților de îmbarcare în aeronavă cu care au fost repatriați.
Misiunea diplomatică a României în Șiria este în contact permanent cu cetățenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicării cu rudele și cu autoritățile, dar și sprijin logistic în funcție de situația specifică a fiecăruia. De asemenea, misiunea eliberează documente de călătorie și asigură serviciile consulare necesare. Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite în zone cu risc major de securitate, prin intermediul Ambasadelor României la Damasc și Beirut.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cooperare cu filiala de la Damasc a OIM, a intervenit în mod direct pentru a asigura asistență și protecție consulară, facilitând până în prezent evacuarea și repatrierea din Șiria a unui număr de 706 cetățeni români și membri de familie.
MAE reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-și înregistra prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia în timp util de asistență și protecție consulară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informațiilor furnizate atât prin intermediul aplicației 'Călătorește în siguranță' (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât și al serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare 'Un SMS îți poate salva viața !'.
Repatrierea din Liban a unui cetățean român și a familiei acestuia
Repatrierea din Liban a unui cetățean român și a familiei acestuia
Ministerul Afacerilor Externe informează că astăzi, 9 decembrie 2015, un cetățean român și doi membri ai familiei acestuia, cetățeni sirieni — refugiați din 2012 din Șiria pe teritoriul Libanului, în localitatea Rayak din Valea Bekaa — au fost repatriați pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunii diplomatice române la Beirut și al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).
Misiunea diplomatică de la Beirut a eliberat documentele necesare repatrierii familiei și a acordat asistență consulară de specialitate în perioada 7-9 decembrie 2015. De asemenea, grupul a fost asistat de către reprezentanți ai ambasadei ai OIM pentru îndeplinirea formalităților de îmbarcare în aeronavă cu care au fost repatriați.
Mai multe organizații neguvernamentale internaționale care acționează în Valea Bekaa au fost informate cu privire la situația familiei, în vederea acordării de sprijin umanitar. Reprezentanții filialelor OIM din București, Beirut și Damasc au colaborat pentru identificarea unor soluții financiare pentru repatrierea familiei, asigurând transportul grupului prin suportarea costurilor aferente atât repatrierii, cât și asigurării unei locuințe temporare în București.
Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, în zone cu risc major de securitate, prin intermediul Ambasadelor României la Damasc și Beirut.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cooperare cu filialele OIM din București, Beirut și Damasc, a intervenit în mod direct pentru a asigura asistență și protecție consulară, facilitând până în prezent evacuarea și repatrierea din Siria a unui număr de 709 cetățeni români și membri de familie.
MAE reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-și înregistra prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia în timp util de asistență și protecție consulară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informațiilor furnizate atât prin intermediul aplicației 'Călătorește în siguranță' (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât și al serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare 'Un SMS îți poate salva viața!'.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
publicat de:Irina M.C.
publicat de:Irina M.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu