următorul comunicat:
Crucea Casei Regale a României pentru echipele medicale implicate
în salvarea răniților incendiului din Capitală
Joi, 17 decembrie
2015, la ora 15, Majestatea Sa Regele Mihai I va conferi Crucea Casei Regale a
României echipelor de medici și personal medical implicate în intervenția,
tratamentul și transportul răniților incendiului din Capitală, care a avut loc
în ziua de 30 octombrie 2015. Decorațiile regale vor fi oferite, în numele
Regelui Mihai I, de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, la
Palatul Elisabeta.
La ceremonie vor
lua parte Principele Radu, Principesa Maria, precum și reprezentanți ai
instituțiilor Statului. Vor fi prezenți la eveniment 200 de reprezentanți ai
personalului instituțiilor publice din sistemul național de urgență și
prim-ajutor calificat care au acordat asistență medicală victimelor tragediei
din Capitală.
Crucea Casei
Regale a României va fi conferită unor echipe de medici și personal medical ale
Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciului de
Ambulanță București-Ilfov, Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca),
Spitalului Universitar de Urgență București, Spitalului Clinic de Urgență
,,Prof. Dr. Bagdasar-Arseni”, Spitalului Universitar de Urgență „Elias”,
Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”,
Spitalului Clinic de Urgență ,,Sf. Ioan” București, Spitalului Clinic de Urgență
,,Prof. Dr. Agripa Ionescu”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii
,,Grigore Alexandrescu”, Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor
Interne ,,Dimitrie Gerota”, Spitalului Clinic ,,Colțea”, Spitalului Clinic de
Urgență ,,Sf. Pantelimon”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Marie
Curie”, Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalului Clinic
Județean de Urgență Cluj-Napoca, Forțelor Aeriene Române, Inspectoratului
General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Maternității Bucur și
Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu