Asigurarea unui climat de normalitate civică şi siguranţă publică a urmărit realizarea unei prezenţe active a efectivelor de jandarmi împreună cu efectivele de poliţie, în mediile şi locurile cu potenţial criminogen ridicat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională, garantarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale, a proprietăţii publice şi private, asigurarea condiţiilor necesare funcţionării instituţiilor statului.
În conformitate cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. 60 din 02.03.2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, precum şi a Dispoziţiei Adjunctului Şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică nr. I/1226/06.05.2010, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, apărarea proprietăţii publice şi private, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş–Severin, prin structurile specializate subordonate, a acţionat pentru îndeplinirea următoarelor obiective:
Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică în zonele de competenţă ;
Amplificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii publice;
Adaptarea dispozitivelor specifice în vederea prevenirii situaţiilor generatoare de riscuri în domeniul ordinii şi siguranţei publice;
Cunoaşterea evoluţiei situaţiei operative la nivelul zonei de responsabilitatea;
Gestionarea eficientă a modului de avizare, organizare şi desfăşurare în condiţii legale a adunărilor publice;
Prezenţa activă, la vedere, a personalului Jandarmeriei Române cu mijloacele adecvate şi cu mijloacele din dotare, conform misiunii de îndeplinit ;
Planificarea judicioasă a efectivelor astfel încât să se asigure intervenţia eficientă în cazul unor situaţii neprevăzute;
Optimizarea relaţiilor de conlucrare şi cooperare dintre structurile Jandarmeriei Române şi celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii şi organisme abilitate în domeniul ordinii publice, siguranţei cetăţenilor, situaţiilor de urgenţă sau salvării victimelor, apărării proprietăţii publice şi private;
Cunoaşterea situaţiilor manifestărilor publice prevăzute a fi organizate şi preliminarea factorilor de risc cu incidenţă asupra ordinii publice;
Asigurarea ordinii publice cu ocazia organizării unor vizite oficiale sau în contextul participării demnitarilor sau a altor personalităţi ale vieţii publice la manifestările organizate cu public numeros în spaţiul public;
În conformitate cu prevederile ordinelor de linie, au fost executate în sistem integrat misiuni de menţinere a ordinii publice, atât prin patrule mixte cât şi independente, pe raza municipiilor Reşiţa şi Caransebeş, precum şi pe raza localităţilor urbane Bocşa, Oraviţa, Băile Herculane şi a localităţii rurale Văliug.
În scopul îndeplinirii misiunilor pe linie de menţinere a ordinii publice, activitatea IJJ Caraş - Severin. a vizat realizarea unei prezenţe active a efectivelor în mediile şi locurile cu potenţial criminogen ridicat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională prin organizarea şi coordonarea a 3625 de misiuni de menţinere a ordinii publice, fiind constituite un număr de 10288 patrule cu un efectiv de 12469 jandarmi.
Cu ocazia executării misiunilor de menţinere a ordinii publice, au fost constatate un număr de 222 infracţiuni, 1176 de contravenţii dintre care 522 avertismente şi 654 amenzi în valoare de 215549 lei.
Au fost executate 1146 de misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule independente de jandarmi, în zona a 8 instituţii de învăţământ din municipiile Reşiţa şi Caransebeş, localitățile Oraviţa și Văliug , folosindu-se un efectiv de 1289 jandarmi.
Cu ocazia executării misiunilor de menţinere a ordinii publice, prin patrule independente de jandarmi, în zona instituţiilor de învăţământ au fost constatate un număr de 4 infracţiuni, 12 de contravenţii dintre care 7 avertismente şi 5 amenzi în valoare de 1300 lei.
Au fost executate 48 acţiuni punctuale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului prostituţiei şi al cerşetoriei, al comercializării ilegale de bunuri materiale şi produse acizabile şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de tăiere ilegală a materialului lemnos şi transportul acestuia pe raza judeţului Caraş – Severin, folosindu-se un efectiv de 251 jandarmi.
Cu ocazia executării acestor acţiuni punctuale, au fost constatate un număr de 16 infracţiuni, 112 de contravenţii dintre care 49 de avertismente şi 63 amenzi în valoare de 27250 lei.
Misiunile de menţinere a ordinii publice au fost executate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi au condus la creşterea capacităţii operative de intervenţie, asigurarea unui climat de securitate şi siguranţă civică, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale pentru realizarea unei activităţi coerente şi eficiente în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
În conformitate cu atribuţiile conferite de Legea nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, desfăşurarea în condiţii de ordine şi deplină siguranţă a manifestărilor publice cu un anumit grad de risc, organizate şi desfăşurate la nivelul judeţului Caraş-Severin a stat permanent în atenţia întregului personal al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş – Severin.
În acest sens, în anul 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş – Severin, a asigurat ordinea publică pe timpul desfăşurării a 280 manifestări publice ce au avut loc pe raza judeţului Caraş – Severin, şi anume 182 la manifestări cultural-artistice şi religioase, 92 la manifestări sportive, 6 la manifestări de protest, la care au fost organizate temeinic în baza cunoaşterii amănunţite a situaţiei operative din zona de responsabilitate, folosindu-se un efectiv de 1852 jandarmi.
Cu ocazia executării misiunilor de asigurare a ordinii publice, au fost constatate un număr de 25 de contravenţii dintre care 10 de avertismente şi 15 amenzi în valoare de 4650 lei.
Misiunile de asigurare a ordinii publice pe timpul desfăşurării adunărilor publice au fost executate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, toate manifestările publice desfăşurându-se în bune condiţii, fără a fi înregistrate tulburări ale ordinii publice sau încălcări ale prevederilor legale în vigoare.
Ca urmare a măsurilor de ordine adoptate cu ocazia desfăşurării misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările care au avut loc, nu au fost nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
Au fost executate 311 de acţiuni în comun cu alte instituţii şi anume 22 acţiuni în comun cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Caraş – Severin, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în cu potenţial criminogen ridicat, 24 de acţiuni în comun la PCTF Naideş, pentru prevenirea fenomenului imigraţiei ilegale, 12 de acţiuni în comun cu instituţii MAI, 6 acţiuni cu O.R.I. pentru combaterea fenomenului şederii ilegale pe teritoriul României a cetăţenilor străini, 4 acţiuni de protecţie şi ordine publică a executorului judecătorec pentru punerea în aplicare a unei hotărâri definitive, 4 acţiuni cu Garda de Mediu pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de distrugere a ariilor naturale protejate, 24 acţiuni cu I.T.M. pentru prevenirea şi combaterea muncii fără documente legale, 2 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol şi 208 de acţiuni cu organele silvice pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de tăiere ilegală a materialului lemnos şi transportul acestuia pe raza judeţului Caraş – Severin, folosindu-se un efectiv de 543 jandarmi.
Cu ocazia executării acestor acţiuni comune cu alte instituţii, au fost constatate un număr de 1 infracţiuni şi 7 contravenţii dintre care 7 amenzi în valoare de 5000 lei.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş - Severin activitatea de prevenire a faptelor antisociale se desfăşoară în conformitatea cu planul anual de prevenire a faptelor antisociale 2015 şi s-a materializat prin activităţi/şedinţe de prevenire desfăşurate în baza parteneriatelor încheiate cu principalele instituţii de pe raza judeţului. Activitatea este desfăşurată prin compartimentului P.C.F.A., iar în perioada analizată au fost desfăşurate un număr total de 74 acţiuni de prevenire, în 71 locaţii şi au vizat un grup ţintă de 4029 participanţi.
În anul 2015 nu au existat situaţii de restabilire a ordinii publice pe raza de competenţă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş – Severin.
Misiunile de ordine publică executate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş – Severin, au condus la îmbunătăţirea nivelului de siguranţă al cetăţenilor şi au prevenit comiterea de fapte contravenţionale şi infracţionale atât în mediul urban cât şi cel rural, precum şi în zona instituţiilor de învăţământ, fără a fi înregistrate tulburări grave ale ordinii publice , respectând obiectivele principale stabilite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu