Domnule Iosif Gabriel Bordea primar al comunei Brebu Nou,
fost Pnţcd-ist actual PSD -ist, am înţeles într-un final motivul pentru care
v-aţi străduit atât de mult să ajungeţi întâiul gospodar al comunităţii
noastre, ca să vindeţi toate terenurile din patrimoniul primăriei.
În cursul acestui an s-au vândut peste 250 ha de păşune unor persoane
care nici măcar nu locuiesc în comună, timişoreni de-ai dumneavoastră, două
persoane fizice și o Asociație a Crescătorilor de Animale care n-are un animal.
N-ar fi asta o problemă domnule
primar, preţul la care s-au pus în vânzare aceste suprafeţe este o problemă, 0,30 lei/mp adică 3000 lei/ha.Cu o simplă căutare pe Google aflăm că preţul corect pentru un metru pătrat oriunde pe raza comunei este de minim 5 euro adică 22,5 lei. Ați vândut 75 de ori mai ieftin!!! Să nu mai vorbim că în unele locuri preţul este 15-20 de euro/mp. Oameni buni, faceţi un calcul la suprafaţa care a fost vândută, vă veţi face cruce. Dacă aţi fi înscris aceste suprafeţela APIA
pentru subvenţie aţi fi primit aproximativ 500 euro anual/ha timp de 5 ani,
practic aţi dat pământul pe degeaba. Probabil asta urmăriți numai că banii nu
vreți să intre în vistieria Primăriei ci în buzunarul dumneavoastră.
primar, preţul la care s-au pus în vânzare aceste suprafeţe este o problemă, 0,30 lei/mp adică 3000 lei/ha.Cu o simplă căutare pe Google aflăm că preţul corect pentru un metru pătrat oriunde pe raza comunei este de minim 5 euro adică 22,5 lei. Ați vândut 75 de ori mai ieftin!!! Să nu mai vorbim că în unele locuri preţul este 15-20 de euro/mp. Oameni buni, faceţi un calcul la suprafaţa care a fost vândută, vă veţi face cruce. Dacă aţi fi înscris aceste suprafeţe
Asta nu este tot şi nici suficient pentru gospodarul nostru,
zilele astea când oamenii se pregătesc de sfintele Sărbători ale Crăciunului
domnul primar se pregăteşte să vândă încă un lot de peste 100 de hectare de
păşune. Îmi miroase a hoţie! Aşa cum ne-aţi furat dreptul de a fi conduşi de
către reprezentanţi ai comunităţii noastre aşa vreţi să ne furaţi şi
patrimoniul Primăriei care probabil credeţi că vă aparţine. Nu vă vom lăsa!
Vă somez public domnule Iosif Gabriel Bordea să ne puneţi la
dispoziţie hotărârea de consiliul local prin care s-a decis vânzarea acestor
suprafeţe, nota de fundamentare care stă la baza acesteia, procesul verbal de
şedinţa dar şi toate documentele care ţin de vânzarea acestor terenuri. Nu
înțeleg cum Prefectura a avizat asemenea hotărâri ale Consiliului Local.
Aceste acuzaţii au în spate o serie de documente care le pot
pune oricând la dispoziţie.
Ungar Răzvan Andrei
Președinte Mișcarea Populară Brebu Nou
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu