Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 13 august 2022

Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile acordate prin AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 2020). Acest Raport de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12.08.2022, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).

În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de

investiții în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de 20.010.000 de euro. Totodată, în cadrul acestui Raport, sunt incluse și 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanțare neconforme și 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanți.

Sprijinul acordat fermierilor prin această linie de finanțare este 100% nerambursabil și are valoarea de 15.000 de euro/ proiect. Finanțarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe (75% din sprijin la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare).

„Selecția cererilor de finanțare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare și analiză al tuturor proiectelor depuse până în prezent pentru perioada de tranziție 2021 – 2022. Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenție și, din păcate, un timp de așteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm. Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanțare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă. Acești bani europeni, deosebit de importanți, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural românesc, plățile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025. a precizat Dorin OPREANU, Directorul general al AFIR.

Facem precizarea că pentru perioada 2021 – 2022, experții AFIR au primit și evaluat 28.522 de solicitări de finanțare în valoare de 2,37 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost selectate până în prezent 17.534 de proiecte însumând 1,15 miliarde de euro.

Toate rapoartele de selecție sunt documente publice și pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând www.afir.info - Rapoarte de selecţie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu