În fiecare an comunitatea croată din Caraş-Severin merge în perioada 1-2 iulie, merge în pelerinaj la Mănăstirea Ciclova. După un drum lung şi obositor, pelerinii ajung în acest loc binecuvântat de Dumnezeu numit; ,,Maria Ciclova”. Interesant este faptul că acest pelerinaj se face pe jos, (indiferent de condiţiile atmosferice existente), se pleacă din fiecare localitate ca: Caraşova, Nermed, Iabalcea, Lupac, Vodnic, Rafnic, Clocotici, dar şi din alte localităţi a judeţului Caraş-Severin. Cu ceva timp în urmă acest pelerinaj se făcea cu sute de credincioşi care plecau spre mănăstire din localităţile enunţate deja.
Interesant este faptul că în perioada comunistă în care religia a fost restrînsă această comunitate a menţinut atradiţia. Acest pelerinaj datează de cîteva sute de ani.
Cu această ocazie se fac slujbe în mai multe limbi ca; croată, română, germană, maghiară. Slujbele în general se fac de un sobor de preoţi de mai multe confesiuni religioase
Acest pelerinaj constituie un mijloc de reîntâlnire a croaţilor şi a altor etnii din judeţ şi nu numai.
Acest pelerinaj constituie un mijloc de reîntâlnire a croaţilor şi a altor etnii din judeţ şi nu numai.
Iată încă o dovadă de multiculturalitatea etnică care există în acest colţ de ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu