Pe parcursul referendumului, în judeţul Caraş-Severin, prin apelul unic de urgenţă 112 au fost înregistrate un număr de 25 sesizări, toate fiind soluţionate cu operativitate de lucrătorii MAI. Cele mai multe dintre acestea, în număr de 17, au fost soluţionate prin aducerea la cunoştinţă a prevederilor legale sau au reprezentat sesizări ce nu s-au confirmat.Microfiltrele de poliţie rutieră de pe raza judeţului au verificat 38 de autovehicule care efectuau transport de persoane.
Dintre sesizările făcute şapte fac referire la incidente respectiv:
- La Bocşa o femeie a sesizat faptul că a depus cererea de schimbare a cărţii de identitate în urmă cu aproximativ trei luni, însă actul nu i-a fost eliberat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că actul a fost întocmit însă apelanta nu s-a prezentat să îl ridice. Femeii i s-a comunicat că îşi poate ridica documentul de la SPCLEP Bocşa pentru a vota;
- La secţia de votare din Clocotici o persoană anonimă a sesizat faptul că la aproximativ 300 m de secţia de votare se face propagandă electorală. Verificările efectuate de echipa de cercetare au stabilit că cele sesizate nu se confirmă nefiind găsită vreo persoană la locul indicat;
- O femeie din Oţelu Roşu a sesizat faptul că nu a fost lăsată să voteze fiindcă are interdicţie dată în baza unei sentinţe penale. A fost făcută cerere de întâmpinare la preşedintele secţiei de votare care a sesizat Biroul Electoral Judeţean pentru a dispune;
- Un bărbat din Bocşa a sesizat continuarea campaniei electorale, pe strada Republicii fiind un banner cu caracter electoral. Bărbatului i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Hotărârii 8H/2012 BEC, respectiv că primarii au obligaţia de a aduce la îndeplinire dispoziţiile birourilor electorale privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală în cel mult 48 de ore de la data comunicării acestora;
- Un bărbat din Caransebeş a sesizat că nu a putut vota întrucât actul de identitate îi este este expirat, iar când s-a prezentat la SPCLEP i s-a comunicat că nu se mai eliberează acte de identitate. Acestuia i s-a adus la cunoştinţă faptul că poate vota în baza unui act de identitate valid;
- Un bărbat a sesizat faptul că o persoană transportă cu un autoturism persoane în vârstă la secţia de votare din Balta Sărată. Cele sesizate nu s-au confirmat, iar apelantul, aflat în stare de ebrietate, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei pentru apelare nejustificată;
- La Secţia de votare nr.51 din Reşiţa, personalul de pază a fost sesizat cu privire la faptul că preşedintele secţiei de votare a descoperit mai multe buletin de vot asupra unui membru al biroului secţiei. Echipa de cercetare deplasată la secţie a constatat că mai multe buletine de vot neştampilate au fost găsite pe masă, sub documentele personale ale acestui membru din cadrul secţiei de votare. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de furt de documente electorale.
Cinci persoane arestate preventiv aflate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă şi-au exercitat dreptul de vot în cursul dimineţii, prin intermediul urnei speciale.
Alte evenimente de tulburare a liniştii şi siguranţei publice sau a cursului procesului de votare nu s-au înregistrat
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu