- Sâmbătă, 12 mai 2012, Primăria Municipiului Reşiţa va participa, pentru al treilea an consecutiv, la proiectul internaţional “Let’s Do It, Romania!” acţiune de curăţenie a zonelor din jurul Reşiţei.Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu susţine scopul proiectului şi anume mobilizarea cetăţenilor, autorităţilor, societăţii civile, companiilor private şi a mass-mediei pentru curăţarea arealelor naturale din jurul localităţilor României, şi reciclarea a cel puţin 30% din numărul de saci strânşi.Anul acesta, acţiunea de curăţenie a îmbrăcat o altă formă în sensul în care în fiecare judeţ au fost propuse de către organizatori zonele în care se va acţiona în vederea salubrizării. În acest context, zonele alese de către municipalitate sunt Secu , Doman şi Poiana Golului.
- La iniţiativa primarului Mihai Stepanescu şi în urma sesizărilor primite din partea administratorilor de bloc şi a preşedinţilor asociaţiilor de locatari, în cursul dimineţii zilei de astăzi a avut loc o întâlnire la sediul primăriei municipiului, cu factorii de decizie ai S.C. CET 2010, S.C. Aquacaraş S.A, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.S-au preluat şi dat spre rezolvare problemele administratorilor şi preşedinţilor asociaţiilor de locatari ce vizează canalizarea precum şi sistemul de termoficare respectiv de energie electrică.Primarul Mihai Stepanescu a decis constituirea unei comisii formată din reprezentanţii instituţiilor amintite ce se vor deplasa în Micro I ( bld. Republicii), pentru a verifica starea subsolurilor de bloc.
- La solicitarea primarului municipiului Reşiţa Mihai Stepanescu, o comisie formată din reprezentanţi ai Serviciului de Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul primăriei, proiectantul şi executantul ce desfăşoară lucrări de modernizare în oraş, s-au deplasat pe teren la două obiective vizate. Obiectivele alese au fost pasajul din zona S.C. TMK Reşiţa S.A. şi Grădina Zoologică „ Ion Crişan”.
La faţa locului s-au adoptat o serie de măsuri tehnice şi estetice ce se impun pentru ca cele două locaţii să capete o nouă înfăţişare. Totodată se aşteaptă ca în cca două luni, cu asigurarea fondurilor guvernamentale şi locale, lucrările ce se desfăşoară atât la Grădina Zoologică cât şi la pasajul din zona S.C. TMK- Reşiţa S.A. să fie realizate.
După finalizarea investiţiilor vom avea două obiective cu o nouă înfăţişare care să îmbucure atât reşiţenii cât şi turiştii ce vor tranzita oraşul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu