Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 1 aprilie 2025

133.500 de pachete de țigarete descoperite cu noul sistem de scanare cu raze X în Punctul de Trecere al Frontierei Siret

 
Inspectorii vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, în colaborare cu Poliția de Frontieră – SPF Siret – ITPF Sighetu Marmației, au confiscat 133.500 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară, ascunse într-un autocamion care transporta paleți cu materiale de construcții.
În data de 31 martie 2025, în jurul orei 06:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat un ansamblu rutier înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean de 55 de ani. Conform documentelor de transport, autocamionul transporta paleți cu plăci termoizolante din vată minerală. În urma analizei de risc și a unor suspiciuni rezonabile privind încărcătura, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control detaliat al vehiculului. Scanarea și inspecția fizică au relevat 267 de baxuri de țigarete, ascunse prin metoda „capac”, în spatele paleților. Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2.580.000 lei (aproximativ 516.000 euro). Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată, iar autocamionul, evaluat la 75.000 lei, a fost indisponibilizat. Investigațiile sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunile de contrabandă și folosirea de acte nereale, conform Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. Autoritatea Vamală Română rămâne ferm angajată în combaterea fraudelor vamale și asigurarea respectării legislației în domeniul vamal, contribuind astfel la protejarea intereselor economice ale statului și ale Uniunii Europene.
Serviciul relații publice și internaționale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu