Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara, membră activă a alianței europene E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, a organizat evenimentul Science Pub Quiz: Theoretical Building Physics Challenge, în parteneriat cu IACES LC Timișoara – International Association of Civil Engineering Students – Local Committee of Timișoara.
Evenimentul a reprezentat una dintre activitățile locale desfășurate sub
umbrela E³UDRES², cu accent pe implicarea studenților în procese educaționale inovatoare, interdisciplinare și internaționale. Totodată, acesta a fost integrat în etapa națională a ICEC – International Civil Engineering Competition 2025, o competiție dedicată studenților din domeniul Ingineriei Civile.Cu un format dinamic de tip „pub quiz”, Theoretical Building Physics
Challenge a oferit participanților oportunitatea de a-și testa și aprofunda
cunoștințele în fizica construcțiilor, prin întrebări teoretice și exerciții
aplicate.
Deschiderea a fost marcată de prezentarea susținută de prof.dr.ing.
Daniel Dan, cadru didactic la Facultatea de Construcții a UPT, care
a introdus conceptele-cheie din disciplina Building Physics, în
contextul tendințelor europene: economia circulară, eficiența energetică și
sustenabilitatea clădirilor. Au fost explicate direcțiile de dezvoltare în
jurul noțiunilor Passive House, Nearly Zero Energy Building
(nZEB) și Net Zero Energy Building – concepte care modelează viitorul
construcțiilor în Europa.
Participanții, studenți ai Facultății de Construcții de la Universitatea
Politehnica Timișoara, organizați în cinci echipe, au avut de rezolvat un set
de întrebări complexe, cu scopul de a-și demonstra nu doar nivelul de
cunoștințe, ci și gândirea critică și aplicativă.
Echipa câștigătoare va reprezenta UPT la faza finală a competiției ICEC,
ce va avea loc în luna iulie 2025, la Karlsruhe, Germania.
Universitatea Politehnica Timișoara are experiență în organizarea unor
astfel de competiții, aici fiind organizate, în 2022 și 2024, chiar finalele
internaționale ale competiției studențești ICEC – International Civil
Engineering Competition.
Evenimentul este un exemplu de bună practică în cadrul E³UDRES²,
demonstrând cum colaborările internaționale și inițiativele educaționale
inovatoare pot sprijini formarea unei noi generații de ingineri – pregătiți să
contribuie la dezvoltarea sustenabilă a regiunilor inteligente din Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu