În contextul stării de alertă declarată de
Guvernul Românei pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID –
19, Societatea Transport Urban Reșița a implementat următoarele măsuri:
1. Măsuri care privesc desfășurarea
transportului public de persoane:
accesul în mijloacele de transport este
condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale,
care să acopere gura și nasul;
· accesul călătorilor se face pe ușa din
fața marcată prin afiș de culoare verde „UȘĂ URCARE”;
·
Coborârea călătorilor se face pe celelalte uși/cealaltă ușă, marcate cu
culoare roșie „UȘĂ COBORÂRE”;
·
compartimentului dedicat conducătorului
auto a fost separat de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
·
s-au marcat cu un semn vizibil de
culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să
se păstreze distanța de minimum 1,5 metri între pasageri;
·
călătorii vor fi îndemnați să respecte distanțarea socială, marcată pe podele
cu bandă verde;
·
se
efectuează curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în
traseu, precum și la finalul cursei. Dezinfecţia
se efectuează cu o soluţie formată din apă şi produse pe bază de clor si alcool
(sau alte biocide), conform indicaţiilor producătorului;
·
casieria societății este deschisă de
luni și până vineri în intervarul orar 08.00-18.00;
·
abonamentele se pot achiziționa de la
următoarele puncte de vânzare:
-casieria
societății TRANSPORT URBAN de pe B-dul Republicii nr.29 (fostul depou de
tramvaie);
-
biroul impozite și taxe din Piața 1 Decembrie 1918, nr. 9 (Corpul II);
- biroul impozite și taxe din B-dul
Republicii, nr. 18 (Corpul IV),
2. Măsuri care privesc
angajații
·
s-au achizitionat 3 termometre fără
contact pentru a se efectua verificarea
temperaturii zilnic, la intrarea în tura de serviciu – angajații cu temperatura
peste 37,3 grade C vor fi trimiși acasă cu indicaţie de consultare a medicului
de familie;
·
se efectueaza triajul observațional al
angajaților și nu se permite prezența la locul de muncă al persoanelor care
prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree,
febră, stare generală alterată);
·
s-a
asigurat o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la
birouri;
·
angajații vor respecta măsurile de
precauție universal valabile:
-
portul obligatoriu măștii (medicale/non-medicale), care pentru o protecție
eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
-
izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de
infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
- izolare la domiciliu în cazul în care a
venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS
COV-2 și respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare;
-
spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu
mâinile neigienizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu