32 de premii și diplome, după cum urmează: 8 medalii de aur, 7 medalii de argint, 2 medalii de bronz, 3 diplome de excelență și 12 premii speciale. De asemenea, Universitatea Politehnica Timișoara a fost recompensată cu Premiul de Popularitate EUROINVENT 2020, acordat pentru diversitatea, aplicabilitatea, spiritul inovativ ale invențiilor prezentate la Salonul Internațional EUROINVENT 2020.
Juriul internațional din
cadrul salonului EUROINVENT 2020 a apreciat următoarele aspecte:
- Diversitatea, noutatea,
aplicabilitatea și impactul asupra mediului a celor 20 de invenții, proiecte de
cercetare, programe educaționale, teze de doctorat, standuri didactice și
invenții de weekend ale echipei Universității Politehnica Timișoara;
- Colaborarea internațională
a cercetătorilor UPT cu instituții academice și mediul de afaceri pentru
dezvoltarea si realizarea proiectelor de cercetare;
- Reciclarea materialelor
feroase, respectiv a deșeurilor municipale de tip pulbere, cu impact asupra
mediului incojurător;
- Colaborarea Universității
Politehnica Timișoara cu Asociația CorneliuGroup în programul educațional
Laboratorul lui „DEXTER” în vederea implicării și susținerii studenților UPT
pentru realizarea standurilor didactice;
- Creșterea performanțelor
autoturismelor de DRIFT prin implementarea Filtrelor de aer supraaspirante
(programul ECODrift) în scopul reducerii consumului de combustibil și a
emisiilor poluante;
- Realizarea și dezvoltarea
produselor din categoria Invenții de Weekend (dezinfectantul SeptoBirCor,
săpunul AIR by CORNELIU) în scopul prevenirii și combaterii răspândirii
Coronavirusului.
Premiile, medaliile și
diplomele au fost obținute de Universitatea Politehnica Timișoara pentru
următoarele:
1. Medalie de AUR - W super
absorbing air filter - Corneliu Birtok Băneasă;
2. Medalie de AUR, Premiul
Special UPB - Cylindrical multi-hollow briquette produced of ferrous pulverous
waste - Hepuț Teodor, Crișan Eugen, Ardelean Erika, Socalici Ana, Ardelean
Marius;
3. Medalie de ARGINT,
Premiul Special CNMN - Analysis of the fluid dynamic behavior through the air
collector following the installation of pressure outlets - Robert Bucevschi,
Ana Socalici, Adina Budiul Berghian, Corneliu Birtok Băneasă;
4. Medalie de AUR, Premiul
Special ULBS - DRIFT super-aspirating air filter - Corneliu Birtok Băneasă;
5. Diplomă de Excelență,
Premiul Special USU - Educational program DEXTER’S laboratory - Corneliu Birtok
Băneasă;
6. Medalie de ARGINT, Premiul
Special UTC - CP4 experimental stand-DEXTER Laboratory - Corneliu Birtok
Băneasă, Tudor Dinu Ioniță, Adina Budiul Berghian;
7. Medalie de BRONZ, Engine
cylinder head experimental stand -DEXTER Laboratory - Adina Budiul Berghian,
Robert Popa, Corneliu Birtok Băneasă;
8. Medalie de ARGINT,
Premiul Special UPB - Air by Corneliu – Weekend inventions - Corneliu Birtok
Băneasă;
9. Diplomă de Excelență,
RoboFIH Team – Ovidiu Gelu Tirian ;
10. Medalie de ARGINT,
Premiul Special SETE - Power Steering – DEXTER Laboratory – Amalia Dascăl,
Corneliu Birtok Băneasă;
11. Medalie de ARGINT -
Double table flywheel clutch and hydrotransformer-DEXTER Laboratory - Camelia
Pinca Bretotean, Stanciu Andrei Marius, Corneliu Birtok Băneasă;
12. Medalie de AUR, Premiul
Special UC SeptoBirCor - Corneliu Birtok Băneasă;
13. Medalie de ARGINT - LPG
fueling system for the car - DEXTER Laboratory - Sorin Aurel Rațiu, Corneliu
Birtok Băneasă;
14. Medalie de AUR - The
attempt to traction of the insulation of the cable lay-ups from cars - Teodor
Vasiu, Adina Budiul Berghian, Corneliu Birtok Băneasă;
15. Medalie de BRONZ -
Electronic time relay with all the usual functions - Popa Gabriel Nicolae, Popa
Iosif, Deaconu Sorin Ioan;
16. Medalie de AUR, Premiul
Special CNMN - Mechanical caliper - Nekula Fridrich, Popa Gabriel Nicolae, Popa
Iosif;
17. Diplomă de Excelență -
DC linear voltage-sinusoidal signal variable frequency converter - Popa Gabriel
Nicolae, Popa Iosif, Deaconu Sorin Ioan;
18. Medalie de ARGINT -
Device for measuring the large inner or outer diameters - Popa Gabriel Nicolae,
Diniș Corina Maria, Popa Iosif;
19. Medalie de AUR, Premiul
Special UPB - Method for treatment of municipal solid waste incineration
residues by stabilization/solidification into fly ash rock - Reinhold WÄCHTER,
Ioana IONEL, Adina NEGREA;
20. Medalie de AUR, Premiul
Special UTC - Novel modular stack design for high PREssure PEM water
elecTrolyZer tEchnoLogy with wide operation range and reduced cost PRETZEL.
Catalogul virtual al
Salonului Internațional EUROINVENT 2020 poate fi consultat aici: http://www.euroinvent.org/cat/E2020_Posters_2_national.pdf.
Departament Comunicare si
Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu