Celebrăm în bucuria venirii
Duhului Sfânt şi minunata transformare operată de el în lume. Ştim bine că
acest eveniment de la începutul Bisericii ne priveşte de aproape, pentru că
fiecare dintre noi a primit Duhul lui Dumnezeu care îi dă o viaţă nouă, mai
profundă, mai rodnică, mai frumoasă, viaţa fiilor lui Dumnezeu. Fiecare dintre
noi trebuie să trăiască într-o ascultare mai mare, mai plină de bucurie, faţă
de acţiunea Duhului Sfânt, pentru ca această viaţă nouă să se poată dezvolta
plenar.
Duhul dumnezeiesc este o
realitate misterioasă, inefabilă. Isus, în timpul vieţii sale pământeşti, putea
fi văzut, simţit, atins; Duhul nu poate fi
atins cu mâinile, văzut cu ochii,
auzit cu urechile. În ziua Rusaliilor, prezenţa sa s-a manifestat prin
intermediul simbolurilor: vântul, focul, limbile, care ne sunt folositoare
pentru a ne da o idee despre misterul lui Dumnezeu-Duh şi pentru a ne ajuta să
ne dispunem la lucrarea sa.
Aş vrea să mă opresc asupra
unui singur simbol: vântul. De ce comparăm Duhul lui Dumnezeu cu vântul? Pentru
că vântul este o imensă respiraţie şi spiritul omului se manifestă prin
intermediul respiraţiei. Aşadar, spirit înseamnă suflu, respiraţie; ceea ce a
dat oamenilor ideea că realităţile spirituale sunt invizibile, dar sunt mai
importante decât celelalte, este tocmai suflarea respiraţiei. Ce poate părea
mai slab, mai inconsistent decât respiraţia? Şi totuşi, este mai importantă
decât toate, fără respiraţie nu există viaţă. Se poate trăi multe ore, zile
întregi fără mâncare, dar fără respiraţie nu se poate trăi nici măcar un sfert
de oră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu